Trei din cei patru componenţi ai echipei masculine de sabie s-au calificat pe tabloul principal (64 de concurenţi) ai probei individuale din cadrul Campionatului Mondial de scrimă ce se desfăşoară în localitatea rusă Kazan. Aflat pe locul 5 în clasamentul FIE, Tiberiu Dolniceanu a declarat pentru frscrima.ro că are un culoar accesibil, în partea sa de tablou nefiind niciun reprezentant al ţării gazdă, dar nici al Italiei, desigur până în partea superioară.
La ora 13.10 (ora României), dinamovistul va trage în compania lui Jose Quintero (Venezuela). Apoi, vor intra în concurs Alin Badea şi Iulian Teodosiu, care se vor lupta cu Ricardo Alberto Bustamante (Argentina, de la 13.30), respectiv cu Veniamin Reşetnikov (Rusia, de la 13.55).