Salariul lui Gică Hagi la naționala României. Bonusuri uriașe pentru performanță

Comentează

Gică Hagi, 61 de ani, va fi instalat la nou selecționer al reprezentative României pe 15 aprilie. Contractul său cu FRF, valabil 4 ani, prevede un salariu anual de 300.000 de euro și bonusuri imense, scriu Gazeta Sporturilor și TruMedia.

Salariu relativ mic, bonusuri imense

După plecarea lui Mircea Lucescu, Federația Română de Fotbal (FRF) a conturat deja detaliile contractului pentru cel supranumit „Regele”.

Hagi urmează să semneze un acord pentru 4 ani, cu un salariu anual de aproximativ 300.000 de euro. Contractul include o clauză de majorare salarială după primii doi ani, în funcție de performanțele obținute.

Selecționerul va beneficia de bonusuri substanțiale: 500.000 de euro pentru calificarea la Campionatul European din 2028 și un milion de euro dacă va reuși să ducă România la Campionatul Mondial din 2030.

Anunțat oficial după ședința Comisiei Tehnice a FRF

Numirea oficială a lui Gheorghe Hagi ar putea fi anunțată chiar după ședința Comisiei Tehnice a FRF, programată pentru vineri, 3 aprilie.

Aceasta ar reprezenta cel de-al doilea mandat al fostului mare fotbalist la cârma echipei naționale, după ce a mai ocupat această funcție între 2001 și 2002, când a plecat după ratarea calificării la CM din Coreea de Sud și Japonia, după barajul cu Slovenia.

Primul test, cu Georgia

Hagi va prelua echipa într-un moment dificil, după ratarea calificării la Campionatul Mondial din 2026. Primul test al selecționerului va fi un meci amical împotriva Georgiei, programat pentru 1 iunie 2026.

Ulterior, „tricolorii” vor disputa încă o partidă de pregătire în vară, alături de un adversar ce urmează să fie stabilit.

În toamnă, România va intra în Ligii Națiunilor, unde se va confrunta cu Suedia, Polonia și Bosnia și Herțegovina, în cele șase meciuri ale fazei grupelor. Miza va fi promovarea în Liga A sau, în cel mai rău caz, evitarea retrogradării în Liga C.

Stafful lui Hagi

Potrivit GSP, unul dintre actualii secunzi de la națională, Ionel Gane sau Florin Constantinovici, va fi înlocuit de Cătălin Anghel, omul lui de încredere de la Farul.

Antrenor de portari ar urma să fie Ștefan Preda, cu care a colaborat și la Ovidiu. Asta ar însemna că Leo Toader ar părăsi reprezentativa de seniori.

Rolul de director tehnic al Federației, ocupat acum de Mihai Stoichiță, să fie preluat de Lucian Burchel, care este, în prezent directorul Școlii de Antrenori din cadrul FRF. Alternativa este ca acesta să rămână pe poziție, iar Ilie Dumitrescu să devină director tehnic.

Gică Hagi ar dori ca influența și amprenta lui să se extindă dincolo de prima reprezentativă: vrea ca toate echipele naționale, de la U17 la cea de seniori, să aplice același sistem, iar selecționerii de la U20 și U21 (Adrian Iencsi și Costin Curelea) să fie schimbați.

20 de milioane de euro pentru academie și două titluri de campion

Pentru a evita un conflict de interese, luna trecută, Gică Hagi a cedat pachetul majoritar de acțiuni la clubul Farul. Clubul „Regelui” a cucerit titlul în 2016, ca Viitorul, și în 2023, sub numele de Farul. În total, a investit circa 20 de milioane de euro.

În vara lui 2018, fostul internațional român Ciprian Marica a cumpărat marca Farul Constanța cu 49.150 de euro, iar, ulterior, în 2021, Gheorghe Hagi, proprietar și fondator al Viitorului Constanța, Gheorghe Popescu, președinte Viitorului, și Marica au anunțat, într-o conferință de presă, că echipele lor s-au „unit”. Clubul de Liga I, Viitorul, și-a luat numele de FCV Farul Constanța, în timp ce SSC Farul și-a schimbat denumirea în FC Unirea Constanța (desființată în 2023).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Bella Santiago, alături de soțul ei Nicu Grigore
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
Adrian Mutu și Vladimir Dembinski, producătorul Survivor România de la Antena 1 | sursa foto: gsp.ro
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
13:04
A dat peste 100.000 de euro pe un Porsche electric, dar volanul se regla cu mâna. După 5 ani, a primit despăgubiri de 18 ori mai mari decât alții: „Era să mor de râs”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
12:51
Soluția simplă și ieftină pentru curățarea cuptorului: cele două ingrediente din bucătărie care dizolvă rapid grăsimea arsă
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește