”Am văzut acel meci la televizor, ca suporter. Mi-aş fi dorit să-l câştigăm pentru a aduce Steaua. Nu a fost să fie atunci, o vom aduce acum în Cupa României, o competiţie mai importantă. Rapid este o echipă care nu se află deloc într-o poziţie confortabilă, dar nu trebuie să uităm că şi noi am fost într-o situaţie similară şi ne-am ridicat. Jucăm acasă, în faţa oltenilor noştri, şi de aceea pornim cu prima şansă”, a declarat Săndoi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Tehnicianul alb-albaştrilor le-a transmis fanilor să nu se aştepte ca echipa sa să facă show în faţa rapidiştilor: Pe noi ne interesează punctele, mai puţin spectacolul. Nu avem timp de spectacol, trebuie să acumulăm cât mai multe puncte”.

Deşi ambele echipe au promovat în acest sezonul în Liga I, Emil Săndoi este convins că această confruntare este un derby: Sunt două nume care impun respect în fotbalul românesc și aştept suporterii la stadion, pentru a fi alături de băieţi”.

Meciul CS U Craiova – Rapid se va dispupa, luni, de la ora 20:30, în cadrul etapei a 15-a a Ligii I. Partida va fi transmisă în direct de Look TV şi LIVE TEXT pe sportnews.ro.

 

 

 

 

 

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
Playtech.ro
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
ANIMAŢIE GRAFICĂ. Patru jandarmi au intrat cu maşina într-o groapă nesemnalizată, apoi au vrut să ascundă ruşinea
Observatornews.ro
ANIMAŢIE GRAFICĂ. Patru jandarmi au intrat cu maşina într-o groapă nesemnalizată, apoi au vrut să ascundă ruşinea
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Telekomsport
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie