Se anunță vremuri grele la Dinamo. ”Rectificare bugetară pentru sezonul viitor”

Comentează

Se anunță vremuri grele la Dinamo. Ratarea calificării în play-off-ul Ligii 1 nu avea cum să rămână fără urmări. Finanțatorul Ionuț Negoiță nu mai este dispus să investească în echipă, astfel că bugetul roș-albilor, unul și așa destul de mic, va mai fi redus și mai mult în sezonul viitor.Alexandru David, președintele lui Dinamo, a spus care va fi politica managerială a ”câinilor” de acum înainte iar concluzia este aceea că Dinamo are nevoie urgent de un nou finanțator dacă mai speră să reajungă la gloria de altă dată.”Lucrurile sunt foarte clare și lumea și suporterii trebuie să înțeleagă. Domnul Negoiță este ferm, clubul trebuie să se autosusțină. În condițiile în care vom avea o rectificare bugetară pentru sezonul viitor, din cauza rezultatelor de anul acesta, adică vom avea încasări mai mici, trebuie să existe un echilibru”, a spus David, la ”Digi Sport Special”.Oficialul ”câinilor” nu s-a sfiit chiar să pună la respect fostele mari glorii ale clubului, care au criticat politica managerială a lui Negoiță.”Politica nu se schimbă, domnul Negoiță este foarte hotărât ca Dinamo să meargă înainte până când se va ivi o posibilitate ca acest club să fie preluat de altcineva, care pate să facă mai mult.Eu înțeleg că sunt foarte mulți cei de pe margine care comentează și sunt foarte vocali, legende, mai puțin legende... Își doresc mai mult, să facă mai mult! Există o ușă deschisă pentru toți. Se fac asociații, să se ducă să cotizeze, să cumpere acțiuni, să facă mai mult pentru Dinamo. De vorbit, e foarte ușor”, a mai spus David, la Digi Sport.Dinamo a învins, luni, Gaz Metan Mediaş, scor 3-0, în prima etapă din play-out. Este prima victorie pentru Florin Bratu pe banca formației din șoseaua Ștefan cel Mare.

Citește și: O prostituată din SUA a câștigat aproape 1.000.000 de dolari lucrând legal. A povestit presei cum se desfășoara viața ei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a sărutat-o pe Mirabela Grădinaru pe aeroport și a postat imaginile pe TikTok
22 sept.
Nicușor Dan a sărutat-o pe Mirabela Grădinaru pe aeroport și a postat imaginile pe TikTok. Șeful statului este în SUA, la Adunarea Generală a ONU
 Secția ATI din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București funcționează la capacitate maximă. Foto: Hepta
22 sept.
Criza marilor arși din București: niciun loc liber în spitale. Ce decizie s-a luat după explozia din sectorul 5
MONDEN
Arnaud Denis a murit. Actorul de 43 de ani a fost eutanasiat după o operație devastatoare. Sursă foto:Facebook/Arnaud Denis.
22 sept.
Actorul Arnaud Denis a fost eutanasiat la 43 de ani, după o operație care i-a distrus viața
Canalul Siret - Bărăgan
22 sept.
Cum arată Canalul Siret - Bărăgan, care ar iriga peste 700.000 de hectare. Dan Negru: „40 de ani de când e așa”
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
22 sept.
Ce a spus premierul desemnat Siegfried Mureșan în şedința PNL ținută la Parlament cu 9 zile înaintea votului de învestitură
 Colaj : Mirabela Gradinaru la New York, cu ocazia adunării ONU 21-septembrie-2026, participă la un eveniment organizat de fundașia Melaniei Trump, este îmbrăctă într-un cosutm de culoare bej
22 sept.
Mirabela Grădinaru, invitată la un dejun oferit de Melania Trump. Partenera președintelui României are program separat
Ultimele știri
06:30
Principalul suspect în cazul celebrei dispariții din 2007 a fetiței britanice Madeleine McCann a rupt tăcerea: „Eram la 150 de metri”
06:19
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la graniță. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
06:10
Cum să scapi de apa din frigider
06:00
Un băiețel de 9 ani a găsit o adevărată comoară la castel, în Polonia: „Are aproximativ 400 de ani”
TRENDING
22 sept.
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
22 sept.
Stenograme DIICOT. Călin Georgescu: „Misiunea mea a fost să-i deconspir. Tot sistemul! Inclusiv pe Simion”
22 sept.
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
22 sept.
Chinezii au lansat un „ucigaș de Tesla Model 3” care costă 25.500 de euro și are o autonomie de 900 km
O persoană curăță toaleta
05:00
Cât de des trebuie curățată toaleta
Ce înseamnă YKK, literele de pe fermoarele din întreaga lume. Sursă foto: Profimedia.
22 sept.
De la ce vin cele trei litere gravate pe jumătate din fermoarele din întreaga lume
Misterul din spatele anesteziei generale: ce au descoperit cercetătorii când au scanat creierul pacienților „deconectați”. Foto: Getty Images
22 sept.
Unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei: ce dezvăluie anestezia generală despre creier
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Femeie ucisă de un vânător care a confundat-o cu o căprioară, în SUA. Sursă foto: Hepta.
22 sept.
O mamă de 39 de ani a fost împușcată mortal de un vânător care a crezut că țintea o căprioară, în SUA
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
conferinta justitie timisoara
Analiză
22 sept.
Fostul șef al DNA Crin Bologa, radiografie dură a statului de drept din România: „Am ajuns la o democrație cu epoleți”. Judecătoarea CSM Grațiela Milu crede că e nevoie de sprijin internațional
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
22 sept.
Încă șapte persoane implicate în violenţele de la protestul oierilor au fost reţinute, după percheziții în București și 15 județe
Judecătorul Vlad Andriescu, de la Secția I Penală a Tribunalului București, este magistratul care a dispus plasarea sub control judiciar a lui Călin Georgescu. Sursă Libertatea
22 sept.
Cine este judecătorul care l-a plasat pe Călin Georgescu sub control judiciar. Vlad Andriescu a avut pe masă și dosarul lui Dan Dungaciu
Am vizitat Muzeul Căilor Ferate Române din București
Reportaj
22 sept.
Comoara ascunsă a Bucureștiului: locomotive de 150 de ani și povești care au schimbat România
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB