Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, care adus pe lume în luna septembrie primul ei copil, a revenit în sala de antrenamente, cu speranța că își va putea apăra titlul la Openul Australiei, la începutul anului viitor.

„Serena se antrenează deja în sală, pentru a-și reintra treptat în formă”, a declarat spaniolul Ruben Mateu, fizioterapeutul fostului lider al clasamentului WTA.

„Pentru cineva care posedă asemenea capacități fizice, așa cum e cazul Serenei, este mult mai ușor să-și recapete forma. Lucrurile vor decurge mai rapid în ceea ce o privește, spre deosebite de alte sportive din circuitul feminin. Motivația sa este încă mare. Ea a decis să revină la cel mai înalt nivel și, dacă va reveni, o face pentru a câștiga”, a adăugat Mateu, citat de Agerpres.

În cazul unui nou succes la Openul Australiei, Serena Wiliams va câștiga cel de-al 24-lea său titlu de Mare Șlem și o va egala, astfel, pe australianca Margaret Court.

Kim Clijsters, exemplu pentru Serena Williams

Americanca are ocazia să urmeze exemplul belgiencei Kim Clijsters, care a câștigat Openul Australiei și a cucerit de două ori trofeul la US Open după nașterea fiicei sale Jada.

De asemenea, Margaret Court a cucerit ultimele sale trei titluri de Mare Șlem după ce l-a adus pe lume pe fiul său.

CITEȘTE ȘI: Istoria primul meci dintre România și Turcia. S-a disputat în 1923 și a fost precedat de un scandal

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.