Halep are magnet la bani. Câştigă sume imense şi din afara terenului de tenis

Comentează
Arhiva foto

Simona Halep (22 de ani, locul 3 în clasamentul WTA) a semnat un contract de sponsorizare în urma căruia  va câştiga, se pare, 500.000 de euro. Succesul formidabil din ultimul an a ajutat-o să obţină premii uriaşe nu numai pe teren, ci să semneze şi contracte de sponsorizare pe sume la care sportivii de rând nici nu le visează. Doar Hagi, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Mutu şi Chivu au mai luat atâţia bani din publicitate. Este încă un semn că, la doar 22 de ani, Simona şi-a făcut loc deja printre legendele sportului românesc.

Simonei Halep îi merge bine pe toate planurile. Jucătoarea româncă a reuşit, în decurs de un an, să facă un salt spectaculos în elita tenisului mondial, ocupând în prezent locul 3 în clasamentul WTA, şi în acelaşi timp, a devenit sportivul român cu cele mai mari câştiguri financiare obţinute.

Recent, Simona a semnat un contract de sponsorizare cu o firmă celebră de bricolaj, în urma căruia va deveni mai bogată cu 500.000 de euro (676.000 de dolari). Parteneriatul va fi făcut public săptămâna viitoare, într-o conferinţă de presă.

Potrivit site-ului WTA, Simona Halep a strâns până acum 5,292.922 de dolari din tenis. Mai bine de jumătate din această sumă a fost obţinută în acest an. Pentru finala disputată la Roland Garros, Simona a fost recompensată cu 825.000 de euro (1,116.000 de dolari), iar în urma semifinalei de la Wimbledon, constănţeanca a primit 242.000 de lire sterline (414.000 de dolari). Ultimul premiu al Simonei Halep a fost obţinut la Openul de la Bucureşti, pe care românca l-a câştigat şi s-a ales cu 43.000 de dolari.

Înaintea Simonei Halep, jucătorul român cu cele mai mari venituri realizate din tenis a fost Andrei Pavel - 5,225 de milioane de dolari, iar pe locul 3 în acest top se situează Victor Hănescu - 4,3 milioane de dolari.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Mirela Retegan, îmbrăcată într-un costum gri, cu o eșarfă roz la gât, pe un fotoliu gri, iar pe fundal un perete roz și o vază cu flori
13:27
Reactia Mirelei Retegan după ce i s-a spus ca e hidoasă și că are gura strâmbă. Accidentul care i-a marcat viata
Gwyneth Paltrow și Brad Pitt FOTO: Gettyimages
13:09
Gwyneth Paltrow, mărturisiri inedite despre despărțirea de Brad Pitt. Ce spune actrița despre fostul logodnic
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
14:10
Schimbarea majoră adusă de Apple pe cele mai ieftine căști: tehnologia de top care ajunge pe noile AirPods 5 la un preț neașteptat
14:10
Când se difuzează la TV show-ul de dating „Burlacii: Foc în Paradis” şi cum poate fi urmărit online
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală