Aflată în România, Simona Halep, 27 de ani, a început pregătirile pentru sezonul pe iarbă, care va debuta cu turneul de la Eastbourne (23-29 iunie).C
Va fi ultima repetiție înainte de cel de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului, cel de la Wimbledon (1-14 iulie).
“Merg să mă obişnuiesc cu iarba. Am cerut wild-card la Eastbourne, ăsta este planul în acest moment. Este deja al 7-lea an în care vin de pe zgură pe iarbă. M-am obișnuit, pentru fiecare este aceeași rutină”, a anunțat Simona Halep.
Pentru evoluția de la precedentul turneu de Mare Șlem, cel de la Roland Garros, unde a fost eliminată în sferturi, sportiva din Constanța a primit nota 6!
“O jucătoare care a ajuns în sferturile de finală la un turneu de Grand Slam nu poate primi o notă negativă, dar în această situație e greu să primească mai mult de 6. Românca a ajuns în sferturi ca unică expertă dintre celelalte calificate, după un turneu început cu ceva dificultăți, dar peste care părea că a trecut”, au notat ieri cei de la Tennis Circus.
La Wimbledon, Simona are gânduri mari: “Cred că atitudinea pozitivă mă va ajuta. Sunt sigură că mai pot să câștig turnee de Mare Șlem”.