Simona Halep - Taylor Townsend 6-1, 6-3, în turul II la Miami. Ce i-a spus Daniel Dobre, la on court coaching

Comentează
Simona Halep. FOTO: EPA

Simona Halep, 27 de ani, locul 3 mondial, vânează, la turneul Premier Mandatory de la Miami, primul titlu WTA din 2019. Are, în total, 18, în cei 13 ani petrecuți până acum în circuitul profesionist.Miami - turul II

23 martie Simona Halep (2) - Taylor Townsend 6-1, 6-3 

Simona Halep este în turul III la Miami, pentru al doilea an la rând. A avut o misiune facilă contra jucătoarei Taylor Townsend, care nu-i luase vreun set nici în celelalte două dueluri de până acum.După o oră și un minut, Simona Halep și-a procurat prima minge de meci.În setul doi, la scorul de 3-2 pentru Simona, noul antrenor al româncei, Daniel Dobre, a venit la margine, pentru primul on court coaching. A fost primul time-out tehnic, moment de care fiecare jucătoare poate beneficia o dată pe set, avut de Simo după multă vreme. ”Îi dai prea mult ritm. În rest, joci foarte bine”, i-a zis Daniel Dobre, când a venit pe teren. Imediat după, Halep a făcut break și s-a distanțat la 4-2.În tribună, Halep l-a avut pe fratele Nicolae, dar și pe managerul Virginia Ruzici.Adversara Simonei în turul III, slovena Polona Hercog, 7-6 (4), 6-4 cu japoneza Misaki Doi, meci derulat la ora jocului dintre Halep și Townsend. Polona Hercog este lucky loser, după ce Lesia Tsurenko, favorita 28, a adandonat. Retragerea din turneu a jucătoarei din Ucraina s-a datorat unei accidentări.La Miami, Halep are toată familia alături.

Sportiva din SUA vine din calificări, iar în primul de pe tabloul principal a trecut flueirând, joi seară, pe lângă suedeza Johanna Larsson, scor 6-1, 6-2, după o oră și 13 minute de joc.Meciurile directe dintre Halep și Townsend o dau pe româncă în avantaj evident: 2-0.

În 2017, Halep a învins cu 6-4, 6-1, la Mastersul de la Cincinnati. Iar în 2018, Taylor i-a ieșit pe traseul victorios de la Roland Garros, 6-3, 6-1. Așadar, doar 9 game-uri adjudecate de Taylor, în două partide.În vârstă de 22 de ani, Townsend ocupă locul 96 WTA. Cel mai sus a fost pe 61, în vara anului trecut. Născută la Chicago, are rezidența în Atlanta, statul Georgia. N-are niciun titlu WTA, doar 9 ITF. A strâns 1,5 milioane de dolari din tenis. Halep galopează spre 30 de milioane de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine de ansamblu cu centrala geotermală din Oradea.
Analiză
10:00
„Aurul” fierbinte din subteran. Locurile din România unde sunt rezervoare uriașe de energie geotermală insuficient exploatate
Un urs încearcă să prindă un fruct aruncat de un pasager dintr-o mașină pe 25 iulie 2026 în Arefu, România.
Analiză
09:59
Câți urși vor fi extrași prin vânătoare ca măsură de prevenție
MONDEN
Nadia Comăneci va fi în juriu la Românii au talent
11:10
Reacția fanilor după anunțul că Nadia Comăneci va fi în juriul „Românii au talent”, sezonul 17: „Pleacă Andra?”
Alina Puscau si-a intampinat mama si prietena la aeroport. FOTO/ Instagram
10:41
Imagini emoționante din aeroport cu Alina Pușcău și mama ei. Femeia a venit în America pentru a-și susține fiica în lupta cu boala nemiloasă
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
11:19
Nicușor Dan, editorial în The Washington Times la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie: „Pentru o zi, toți românii au fost americani”
11:16
Cât costă două zile la mare în septembrie 2026 pe litoralul românesc: „Prețurile sunt aceleași”. Ce a spus Ioana Tufaru după ce a mers în Eforie Nord
11:14
Turismul din România pare că își revine, dar cifrele reale ascund o mare problemă. Avertismentul hotelierilor pentru autorități
11:13
Valentin Sanfira, primele declarații despre divorț: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a luat”
TRENDING
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
istanbul cladiri colorate bosfor
10:30
Tehnica înșelătoare folosită de vânzătorii din Istanbul, demascată de doi vloggeri români: „Ne-au mințit în fața”
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
09:30
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Feribot care transportă pasageri și mașini la apusul soarelui
09:18
O destinație populară printre români a scumpit biletele de feribot cu aproape 20%. Hotelierii critică decizia
Mineri în fața unei mine de cărbune din munții situate la vest de Dazhu, provincia Sichuan, 1909
08:47
O mină abandonată de azbest din China a devenit o atracție turistică la aproape 100 de ani după ce a fost părăsită
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Imaginea surprinde o ploaie torențială densă căzând peste o parcare exterioară plină de mașini, înconjurată de copaci verzi.
09:24
Ploi torențiale, grindină și vijelii în România, de sâmbătă. Prognoza meteo pentru perioada 14 septembrie-12 octombrie 2026
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online în România: „Asta e drama”. De la Deep Purple și Bryan Adams, la Europenele de volei și de handbal
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate