Poliţia a intervenit şi a dus la secţie 15 suporteri, 13 dintre ei fiind amendaţi, în cuantum total, cu 3.000 de lei. Un tânăr a fost arestat pentru că a sustras din magazinul Stelei o eşarfă în valoare de 20 de lei. În arenă, cu puţine momente înainte de start, ultraşii de la Peluza Sud au încercat să rupă gardul care îi despărţea de cei 1.200 de italieni, care au ripostat aruncând cu scaune rupte şi cu torţe. Jandarmii au intervenit, după 10 minute, şi au înăbuşit altercaţia. Pe toată durata incidentelor, observatorul UEFA, aflat la masa presei, a făcut poze. Finalul partidei a adus noi evenimente.

Riscă sancţiuni drastice

Jurnaliştii italieni au fost atacaţi pentru că s-au bucurat după ce Napoli a egalat. În teren, team-managerul Stelei, Marius Ianuli, s-a repezit la arbitrul Borski şi l-a scuipat, apoi l-a înjurat şi a încercat să-l lovească. Suporterii de la tribuna a II-a au rupt scaunele şi le-au transformat în proiectile.

Câţiva jucători italieni şi un arbitru de margine au fost loviţi. Observatorul grec al partidei a întocmit un raport de cinci pagini despre incidentele de pe stadion. Cunoscută ca o echipă-problemă la UEFA, Steaua riscă sancţiuni drastice.

Citeşte şi „Gigi Becali i-a instigat pe fanii Stelei să atace cu cârnaţi Ambasada Poloniei la Bucureşti!”

Fanii Stelei şi cei de la Napoli au forţat gardul despărţitor şi s-au bătut cu pietre şi torţe / Foto: Radu Restivan
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.