Steliştii au intenţionat să se răzbune pe conaţionalii arbitrul polonez Marcin Borski, care a prelungit cu opt minute partida Steaua – SSC Napoli (3-3), din Europa League, dându-le posibilitatea italienilor să egaleze la trei.
„Colegii români ne-au anunţat că am fost atacaţi în noaptea de după meciul Steaua – Napoli de un grup de suporteri, care au aruncat în curtea instituţiei cu cârnaţi polonezi.
Am aflat că fanii au fost întâi la reşedinţa patronului echipei şi acesta le-a spus că Ambasada Poloniei e pe aceeaşi stradă. Probabil că el i-a instigat pe suporteri să treacă şi pe aici. Înţeleg supărarea românilor, pentru că la fotbal spiritele se aprind foarte repede. Cred că în Polonia situaţia ar fi fost mult mai gravă, deoarece suporterii de acolo sunt mult mai brutali, datorită caracterului slav. Vom stabili în viitorul apropiat dacă vom face o sesizare oficială”, a declarat oficialul Ambasadei.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
FANATIK.RO
Cele două legume care reduc nivelul de colesterol din sânge. Au o mulțime de beneficii pentru organism, dar românii nu le consumă prea des
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Observatornews.ro
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă