Mergi direct la conținut »
Steaua împrumută doi jucători în Liga 2. Enceanu și Chitoșcă au fost propuși la FC Brașov
Fotbal Libertatea > Sport > Fotbal > Steaua împrumută doi jucători în Liga 2. Enceanu și Chitoșcă au fost propuși la FC Brașov

Steaua împrumută doi jucători în Liga 2. Enceanu și Chitoșcă au fost propuși la FC Brașov

Steaua împrumută doi jucători în Liga 2! Doi mijlocași, Rareș Enceanu și Sebastian Chitoșcă, au fost propuși la FC Brașov, informează monitorulexpres.ro.

Transferul lui Alex Chipciu la Anderlecht a fost o mană cerească pentru Gigi Becali, dar şi pentru FC Braşov, echipă care a supravieţuit în acest sezon din banii încasaţi de la Steaua.

Până acum, Steaua a virat Braşovului circa 500.000 de euro, iar clubul braşovean mai are de încasat încă 250.000 de euro.

Relaţia dintre Steaua şi FC Braşov a funcţionat perfect până acum, iar Gigi Becali chiar a plătit în avans, din a doua tranşă, circa 100.000 de euro Braşovului.

Mai mult, şefii Stelei vor să-i împrumute la FC Braşov pînă la finalul sezonului pe mijlocaşii Sebastian Chitoşcă (24 de ani) şi Rareş Enceanu care nu intră în vederile antrenorului Laurenţiu Reghecampf pentru acest sezon.

În urmă cu doi ani, Rareş Enceanu se transfera de la FC Braşov la Steaua, iar clubul braşovean primea circa 200.000 de euro. Dacă Enceanu ar agrea o revenire în tricoul galben-negrilor, Chitoşcă nu a fost încă convins de oficialii Stelei.

Cazul Chipciu a ajuns la CNSL

În aceste zile, oficialii lui FC Braşov, în special antrenorul Cornel Ţălnar, au avut mai multe discuţii cu cei din conducerea Stelei pentru plata unei sume importante necesară ”stegarilor“ pentru continuarea activităţii. „Am vorbit cu Gigi Becali şi sper ca în cîteva zile să mai primim circa 100.000 de euro, iar restul de bani prin aprilie. Gigi ne-a ajutat şi înainte de Crăciun şi sunt convins că ne va ajuta şi acum“, spunea, extrem de optimist, Ţălnar.

Ministrul Sănătății i-o retează lui Firea: ”Nu voi semna testarea celor 10.000 de bucureșteni. S-ar folosi aceeași aparatură de analiză de la Balș”
Recomandări

Ministrul Sănătății i-o retează lui Firea: ”Nu voi semna testarea celor 10.000 de bucureșteni. S-ar folosi aceeași aparatură de analiză de la Balș”

 

Lucrurile s-au complicat, cel puţin pentru moment, pentru că Sporting Piteşti cere o sumă consistentă în contul transferului lui Chipciu, iar cazul a ajuns pe masa Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) a FRF, iar termenul fixat în acest dosar este 16 februarie. ”Cei de la Sporting au reclamat Steaua la CNSL, astfel că trebuie să mai aşteptăm cîteva zile pînă se primim banii“, a spus Ţălnar. Se pare că oficialii lui FC Braşov au un as în mînecă în acest caz şi vor prezenta un document la Comisie, prin care cei de la Sporting Piteşti nu mai au niciun fel de pretenţie după ce au încasat circa 100.000 de euro.

Close
Închide
  Close