"Steaua riscă retrogradarea"

Comentează
Arhiva foto

Deşi părea definitiv încheiat, cazul “Valiza” îi dă din nou dureri de cap lui Gigi Becali. Comisia executivă a FRF a decis ca dosarul în care patronului Stelei este învinuit că a încercat să-i premieze pe jucătorii lui “U” Cluj şi care trecuse iniţial de Comisia de disciplină a FRF să se întoarcă pentru rejudecare.

“Comitetul Executiv al FRF a decis ca dosarul «Valiza» să fie dat spre rejudecare Comisiei de Disciplină. Datorită noilor probe şi a stenogramelor ce au fost date publicităţii, s-a ajuns la concluzia că se întrunesc destule elemente pentru a se analiza mai amănunţit problema. Nu pot comenta mai mult, dar voi spune că Steaua poate fi retrogradată, conform regulamentului. Nu s-a pus problema nici un moment să se legalizeze premierea şi pot promite că, atât timp cât voi fi în fruntea federaţiei, nu se va

Arhiva foto

întâmpla acest lucru”, a declarat Mircea Sandu, preşedintele FRF.

Răspunsul finanţatorului stelist a fost prompt şi, deşi Becali s-a arătat încrezător în finalitatea acestui dosar, nu i-a iertat pe conducătorii lui CFR Cluj, consideraţi principalii vinovaţi pentru repunerea pe tapet al unui caz încheiat.

“Comitetul Executiv este la mâna lui Mureşan, iar el a cerut redeschiderea cazului «Valiza». Decizia de trimitere a cazului «Valiza» la Comisia de disciplină este doar de ochii lumii. Mie îmi convine că a fost trimis cazul la Comisia de disciplină. Se rejudecă după regulamentul nou şi mă ajută şi la proces, pentru că noul regulament spune că premierea nu e corupţie şi nu mai pot fi anchetat de asta”, a declarat Gigi Becali.

Borcea, diletant

Patronul Stelei nu l-a uitat nici pe acţionarul dinamovist Cristi Borcea, ale cărui capacităţi de a sintetiza regulamentele FRF au fost puse la îndoială.

“Are vreo bărbăţie Borcea? Borcea e băiat bun, d-aia sunt prieten cu el, dar îl duce pe el mintea? În Comitetul Executiv trebuie să cunoşti regulamentul, dar Borcea nu ştie trei cuvinte de acolo. Nici nu se duce la Comitetul Executiv, el e la Monte Carlo”, a spus Becali la GSP TV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Elevi fericiți, alături de învățătoarea lor. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
12:44
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
gara-de-nord-eli-driu-p-159
10:53
Trenul internațional Viena – București Nord își modifică orarul în Ungaria până în decembrie din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară maghiară
MONDEN
Constantin Enceanu
13:40
Constantin Enceanu face țuică după rețeta bunicii. Ce spune artistul despre amenzile care pot ajunge la 100.000 de lei pentru cazanul din curte
Andrei Șucu, primul gol la Rapid
12:31
Diana Șucu, reacție după golul marcat de fiul său pentru Rapid: „În Giulești îi verificăm certificatul de naștere”
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
14:43
Ministerul Finanțelor mai alocă peste 1 miliard de lei pentru compensarea facturilor la energie pe septembrie
14:23
Interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași a murit. Familia lui Viorel Oarză a fost de acord să îi fie prelevate organele
14:21
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
13:57
Alina Laufer, mărturisiri dureroase despre cel mai greu an din viața ei: „Au fost momente dificile”
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
09:10
Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei unei tinere ucise după ce șoferul a dat-o jos din mașină și a lăsat-o pe autostradă
18 sept.
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
 O bandă de delimitare a poliției izolează locul unei infracțiuni pe un trotuar
12:09
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
Femeie în vârstă, pensionară, ținând în mână un portofel de piele gol
09:45
O pensionară din Croația și-a cheltuit aproape toată pensia pentru un sejur de 10 zile la mare: „Aveam tot ce îmi trebuia, mai puțin costum de baie”
Salata Dakos- cum se prepară rețeta grecească
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
Palatul „Maurice Blank”, o bijuterie amandonată din București
Reportaj
10:00
Palatul de 4,4 milioane de euro care se prăbușește în centrul Bucureștiului. A fost ambasada SUA timp de 70 de ani și zace de un deceniu fără cumpărător
O persoană adăpostindu-se sub o umbrelă cu buline în timp ce merge pe trotuar pe o ploaie torențială, lângă fațada unei clădiri istorice.
07:49
Vine frigul în România. Elena Mateescu, director ANM, anunță că miercuri ar putea fi cea mai rece zi a săptămânii viitoare: „Temperaturile vor scădea în toată ţara”
Iulian Tănase
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”