Gigi Becali, patronul Stelei, a decis să le acorde o primă jucătorilor Stelei după victoria cu 6-0 obţinută de aceştia în faţa danezilor de la Aalborg, în prima etapă din Grupa J a Ligii Europa.Gigi Becali spune ori de câte ori are ocazia că singura competiţăie care îl interesează este Liga Campionilor. Victoria categorică, 6-0, repurtată de Steaua în faţa danezilor de la Aalborg, în prima etapă din Grupa J a Ligii Europa, l-a încântat însă peste măsură pe patronul grupării ”roş-albastre”.Becali a fost eliberat pentru cinci zile din penitenciarul de la Poarta Albă şi a urmărit meciul acasă, la televizor. Surse din cadrul grupării ”roş-albastre” au dezvăluit că latifundiarul din Pipera a fost foarte fericit după ce Steaua a câştigat cu 6-0 partida cu Aalborg şi, în consecinţă, a decis să le acorde o primă jucătorilor.”Nea Gigi, să fii pregătit să scrii cartea «Drumul Stelei către câştigarea Ligii Europa»”, a fost mesajul pe care Gigi l-a primit din partea fotbaliştilor Stelei, au mai precizat aceleaşi surse. În închisoare, Becali a scris o carte despre Muntele Athos, care urmează să fie publicată luna viitoare.