Cei peste 2.000 de români care asistă la meciul Turcia - România de pe Beșiktaș Park din Istanbul a fost supuși de forțele de ordine unui control strict. I-au obligat pe fani să se descalșe și să își golească portofelele, a notat Gazeta Sporturilor.
Suporterii echipei naționale a României au avut parte de momente dificile la intrarea pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, înaintea meciului de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026 împotriva Turciei.
Potrivit relatarilor oferite de corespondenții GSP, măsurile de securitate au fost extrem de stricte, forțele de ordine turce efectuând controale amănunțite care au inclus chiar și obligarea fanilor să se descalțe.
„A fost un control extrem de strict, ne-au descălțat, scos banii din portofel. Se crease o tensiune maximă, eram extrem de înghesuiți”, a declarat unul dintre suporteri.