La al doilea meci de când au fost anunțați oficial că vor face parte din delegația României care va merge la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (5-21 august), jucătorii de tenis Florin Mergea și Horia Tecău s-au calificat joi în semifinalele turneului ATP de la Stuttgart, întrecere dotată cu premii totale de 675.645 de euro.Perechea 100% română a trecut, în sferturile de finală, de ineditul duet Florian Mayer (Germania) / Philipp Oswald (Austria), scor 6-3, 6-4.Mergea și Tecău formează perechea numărul 2 a turneului german. Cap de serie numărul 1 sunt gemenii americani Bob și Mike Bryan.
9.340de euro și 90 de puncte ATP le-a adus celor doi români accederea în semifinalele turneului pe iarbă de la Stuttgart, denumit ”Mercedes Cup”. AICI, tabloul de dublu.