Tenisul românesc trăiește acum doar prin Simona Halep, numărul 2 WTA. La masculin există un vid de jucători valoroși. Victor Hănescu s-a retras din echipa de Cupa Davis, iar liderul echipei României ar putea deveni Adrian Ungur, piteșteanul stabilit la Florența.Mai cunoscut ca ginere al lui Ilie Balaci, Adi Ungur începe să confirme, chiar dacă o face la o vârstă înaintat, 29 de ani, și nu o face în turnee de prim rang, care sunt cele ATP, ci în cele challenger, de mâna a doua. Românul a obținut duminică seară un succes important, la un turneu challenger găzduit de San Marino.
Ungur i-a lăsat adversarului un singur game, în primul set. Pentru român, greul l-a constituit meciul din sferturile de finală, când a întors de la 0-1 la seturi contra unui spaniol care iubește zgura, Albert Montanes. În semifinale, italianul Alessandro Giannessi nu i-a ridicat nicio problemă.////////////////////////////////////ATP Challenger - San MarinoADRIAN UNGUR - Antonio Veic 6-1, 6-0 Adrian Ungur (locul 157 ATP) a câștigat turneul din San Marino, trecând de croatul Antonio Veic (26 de ani și locul 313 ATP), cel care îl eliminase în turul doi chiar pe Victor Hănescu.Turneul s-a disputat pe zgură și a fost dotat cu premii de 64.000 de euro plus ospitalitate.Câștigătorul a luat 9.200 de euro și 100 de puncte ATP, iar învinsul din finală - 5.400 de euro și 60 de puncte ATP.
Ungur a jucat și la dublu, unde a făcut pereche cu Franco Skugor, un croat de 26 de ani născut in Sibernik. A pierdut finala, astfel că a împărțit cu partenerul său suma de 2.350 de euro și 60 de puncte.