Ex-selecționerul Anghel Iordănescu (66 de ani) a rămas de căruță în fotbalul românesc. Plecat cu coada-ntre picioare de la echipa națională, ca urmare a rușinii cu Albania, 0-1, care a atras eliminarea tricolorilor de la Euro 2016, Generalul făcut la apelul bocancilor stă pitit în vila lui din Drumul Sării, până se mai liniștesc apele.Nu se cunoaște cu exactitate ce funcție va avea Anghel Iordănescu la FRF, vorbindu-se despre un post în Comisia Tehnică a FRF, fie de o funcție de consilier ori director. Alte voci îl dau ca și alungat de la ”Casa Fotbalului”, deși aceasta nu pare o soluție de luat în calcul pentru federali, care ascultă orbește de Gabi Oprea, protectorul lui Tata Puiu. După ce, la alegerile din 2014, a trădat Generația de Aur, dându-se cu dușmanul lui Gică Popescu, asta după ce îi făcuse campanie ”Baciului”, Iordănescu a pierdut respectul celor alături de care a făcut minuni la World Cup 1994, care fie l-au ignorat, fie l-au criticat. După Gică Hagi, Gică Popescu, medicul Pompiliul Popescu, recent, Mircea Sandu l-a pus la colț pe Anghel Iordănescu. Ultimul care trage în Generalul de mucava este ex-internaționalul Daniel Prodan (44 de ani) - foto, socotit odinioară unul dintre ”copiii” lui Tata Puiu.
Trădat de Iordănescu, sătmăreanul îi recomandă acestuia, astăzi, într-o postare pe Facebook, următoarele: ”Du-te, Generale, pe drumul tău, dar nu mai ai dragostea noastră, cel puțin a mea niciodată! Păcat că ai trădat așa ușor!”.