Problemele clubului din Ştefan cel Mare par să nu se mai sfârşească. Omul de afaceri Vasile Turcu, care s-a  retras din acţionariatul clubului Dinamo, a declarat miercuri agenţiei Mediafax că în cazul în care gruparea „alb-roşie” nu îşi achită datoriile se va supune legii falimentului şi riscă să nu mai primească licenţa de club profesionist.

„Dacă Dinamo nu plăteşte datoriile e simplu ca «bună ziua», intervine insolvenţa prin legea falimentului şi nu va mai primi licenţa. Dacă eu sunt dator în bancă, banca nu te execută? Eu am creditat la fel cum ar credita o bancă. Dacă ei nu au mai vrut să fiu în club şi au să-mi dea bani, ce să fac? Eu nu mai am ce să vorbesc cu ei. E treaba mea? Ce să fac acum, să mai aduc şi bani de acasă? Ei fac ce vor, ei conduc acolo şi eu ce să fac, să aduc cu bani de acasă? Asta e, următoarea etapă e falimentul, eu ce să fac? Ce, l-am provocat eu sau ei. Când m-au dat afară de acolo am zis că au soluţii. Când ai datorii la unu îl ţii lângă tine, hai să găsim o soluţie. Înseamnă că domnul Badea are soluţii. Eu nu am de ce să fiu îngrijorat. Cine are să-mi dea să fie îngrijorat”, a declarat Turcu.

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
BOMBĂ! Anamaria Prodan a pus interlopii să o pedepsească pe amanta lui Reghe! Ce a declarat în urmă cu puțin timp
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan a pus interlopii să o pedepsească pe amanta lui Reghe! Ce a declarat în urmă cu puțin timp
Evaluare Națională 2021. Rezolvarea subiectelor la Limba română, de către profesoara Cristina Tunegaru. VIDEO
Observatornews.ro
Evaluare Națională 2021. Rezolvarea subiectelor la Limba română, de către profesoara Cristina Tunegaru. VIDEO
Horoscop 22 iunie 2021. Vărsătorii ar fi bine să înceapă un dialog sincer cu sine despre problemele lor
HOROSCOP
Horoscop 22 iunie 2021. Vărsătorii ar fi bine să înceapă un dialog sincer cu sine despre problemele lor
Veste proastă pentru șoferi. Riști o amendă de 5.800 de lei dacă nu faci asta
Știrileprotv.ro
Veste proastă pentru șoferi. Riști o amendă de 5.800 de lei dacă nu faci asta
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)