Clarke Carlisle (35 de ani) este un fost fotbalist decent, care are în CV multe meciuri la formaţii precum Blackpool, QPR, Leeds, Lutin Town, Burnley. În 2013 s-a retras şi a devenit "analist" la televiziune. Dar, de curând şi-a pierdut locul de muncă şi a căzut în depresie.Pe 22 decembrie 2014, Carlisle a fost implicat într-un teribil accident rutier pe autostrada A64, după ce a intrat în coliziune cu un camion. Carlisle l-a "vânat", a schimbat brusc direcţia şi a intrat sub roţile acestuia. Miraculos, a supravieţuit, dar s-a ales cu altă problemă: a fost acuzat că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice pe 20 decembrie.Dar Carlisle n-a putut ajunge în faţa judecătorilor pe 20 ianuarie pentru simplul motiv că se afla încă în spital. El a părăsit patul de spital pe 30 ianuarie şi a recunoscut, într-un interviu acordat celor de la "The Sun" că a încercat să se sinucidă când a schimbat brusc direcţia şi a intrat în camionul pe care l-a întâlnit pe autostradă. "Am vrut să mor", a spus răspicat Carlisle. "Drumul meu spre recuperare va fi foarte lung, poate va dura toată viaţa", a adăugat fotbalistul cu origini dominicane. Jucătorul spune că a realizat că sinuciderea este un gest de un egoism extrem.