„Bătrâna Doamnă” din Arad a încheiat seria amicalelor înainte de startul sezonului în Liga 2 cu o victorie la limită, scor 2-1, în compania conjudețenei Șoimii Lipova din Liga 3.

Ionuț Popa a testat o serie de jucători, printre care atacantul Mihai Neg (19 ani), care a evoluat pentru FCSB II și portarul austriac de origine sârbă Miroslav Orlic (25 ani). Goalkeeper-ul de 1,90m a semnat cu arădenii, dar antrenorul rămâne circumspect în privința campionatului care bate la ușă.

Totuși, hâtrul tehnician se arată dispus să continue pe banca celor de la UTA numai dacă nu i se vor trasa obiective considerate, momentan, imposibile. „Cu lotul de jucători redus numeric pe care îl avem, ținând cont și de posibilitățile clubului, voi semna noul contract numai dacă obiectivul agreat de conducere va fi evitarea retrogradării.

Dacă vom reuși o clasare între primele zece formații, la cum arată echipa acum, va fi doar meritul jucătorilor”, a declarat „Mister”, care s-a arătat nemulțumit de faptul că nu a putut susține acest ultim test pe gazonul sintetic de la stadionul Motorul din Arad, unde roș-albii vor evolua cel mai probabil în noua stagiune.

Ultimul test de verificare a avut loc pe arena din cartierul Sânnicolau Mic, o variantă de rezervă în cazul nefericit în care Motorul nu va fi omologat pentru noul sezon.

UTA Arad a pus ochii pe un jucător de la FCSB. Cinci jucători noi

Team-managerul Marian Costea promite încă doi jucători înainte de începerea campionatului în care UTA debutează duminica viitoare pe terenului echipei Geto-Dacica București, fosta Juventus, proaspăt retrogradată din primul eșalon.

„După Cubleșan, Pop (n.r., ex. Dacia Unirea Brăila), Matei și Coulibaly a semnat și portarul Orlic. Zilele următoare vor mai sosi un fundaș central și un atacant, peste ceea ce există acum în lot, din punct de vedere valoric”, a spus Costea, care a mai activat în funcții de conducere la Victoria București, Dinamo București, FC Brașov sau Ceahlăul Piatra Neamț.

Vedeta echipei este mijlocașul Andrei Enescu (30 de ani), care a evoluat ultima dată la ACS Poli Timișoara, dar și la Pandurii Tg. Jiu, Gloria Bistrița, Gaz Metan Mediaș sau Politehnica Iași.


CITEȘTE ȘI: O mireasă a fugit de la nuntă pentru un concert Iris! Solistul a chemat-o pe scenă, motocicliștii au aplaudat-o

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Playtech.ro
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Bula imobiliară a Chinei ameninţă întreaga planetă. Un video dramatic cu 15 blocuri demolate într-un minut arată cât de gravă este problema
Observatornews.ro
Bula imobiliară a Chinei ameninţă întreaga planetă. Un video dramatic cu 15 blocuri demolate într-un minut arată cât de gravă este problema
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă
PUBLICITATE
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă