Spune că Răzvan greşeşte dacă nu-l ia la naţională
Vasile Turcu, acţionarul bucureştenilor, aproape că nu şi-a mai încăput în piele de fericire la auzul acestei declaraţii: “Ar fi o mană cerească pentru noi ca Adi să revină la finalul carierei la Dinamo. Va fi ca un profesor pentru jucătorii dinamovişti. În vestiar, nimeni nu ar mai avea ce să comenteze. Mutu este un sportiv emblematic pentru fotbalul românesc. Toţi ceilalţi vor avea câte ceva de învăţat de la el. Păcat că nu ne putem bucura încă de acum de prezenţa lui. Nu de alta, dar mai are multe de spus în fotbalul internaţional”. Mutu a jucat la Dinamo în sezonul 1999-2000. În 33 de meciuri, “Briliantul” a dat 22 de goluri, realizând eventul campionat-cupă cu roş-albii.
La 20 de ani, Adrian Mutu era deja vedeta dinamoviştilor. După doar un sezon petrecut în tricoul “câinilor”, el a semnat cu Inter Milano |
De asemenea, Vasile Turcu este convins că naţionala României nu poate fi alcătuită fără Adrian Mutu şi Cristi Chivu. “Când îl ai la dispoziţie pe unul dintre cei mai valoroşi jucători din Europa, pe Adi Mutu, mi se pare o greşeală să nu-l chemi la meciurile echipei reprezentative. Eu cred că Adrian Mutu şi Cristi Chivu trebuie să fie în fruntea listei jucătorilor care sunt convocaţi. Răzvan face o greşeală dacă nu-l convoacă pe «Briliant», ne-a declarat Turcu.
Giovani Becali ar cumpăra tot clubul
Impresarul Giovani Becali a infirmat informaţiile apărute ieri în presă, potrivit cărora intenţionează să achiziţioneze pachetul de acţiuni pe care Vasile Turcu îl deţine la Dinamo. “Doamne fereşte! Păi, eu, dacă vreau să mă bag într-o chestie d-asta, cumpăr tot clubul, nu doar acţiunile unuia sau ale altuia”, ne-a declarat Giovani Becali.
«Briliantul» poate reveni în Anglia
Giovani Becali nu s-a inflamat la auzul criticilor exprimate de Sandro Mencucci, administratorul- delegat al Fiorentinei, care îi reproşase faptul că a cerut un salariu mai mare pentru Mutu prin intermediul presei. “Mencucci este un bun amic de-al meu. El apără interesele clubului, aşa cum eu apăr interesele jucătorului”, ne-a declarat Becali. Cu toate acestea, impresarul continuă să o ţină pe a lui: “Adevărul este că Mutu merită un contract mult mai bun. Oricum, dacă va avea o ofertă tentantă din Anglia, vă spun eu că se va duce. N-a rămas cu sechele după experienţa nefastă de la Chelsea, din 2004”, a încheiat Becali. “Briliantul” ar fi dorit de Manchester City. (Cătălin Apostol)