Victor Hănescu s-a calificat în semifinalele turneului de la Alphen aan den Rijn, după victoria împotriva belgianului Kimmer Coppejans, scor 6-1, 2-6, 6-3. Românul va juca în această fază cu învingătorul partidei Daniel Munoz - Igor Sijsling.Pentru performanţa sa, Hănescu şi-a asigurat 29 de puncte ATP şi un cec în valoare de 2130 de euro. În cazul în care sâmbătă va obţine victoria, românul se va califica în prima sa finală din acest an. Cea mai bună performanţă din acest sezon este calificarea în semifinalele turneului de la Oeiras (Portugalia), unde a fost eliminat de cehul Tomas Berdych.