Vlad Chiricheș rămâne la Napoli. Peninsularii au sistat negocierile cu Galata. Anunțul a fost făcut de italienii de la calcionapoli24.it, citați de digisport.ro.Chiricheș, 27 de ani, a fost dorit insistent de antrenorul croat Igor Tudor la Galatasaray și transferul era foarte aproape de a se realiza.Maurizio Sarri, tehnicianul celor de la Napoli, nu a fost de acord cu vânzarea fundașului. Chiri mai are contract italienii încă 3 sezoane.Galatasaray ar fi plătit pentru Chiricheș 5 milioane de euro, iar jucătorul ar fi primit un salariu de 2 milioane de euro pe sezon. Internaționalul român a fost cumpărat de de Napoli de la Tottenham pentru 7 milioane de euro. 33 de meciuri și 4 goluri are Chiricheș în tricoul celor de la Napoli, dintre care 16 le-a bifat în sezonul recent încheiat, când a marcat și două goluri în Serie A TIM.
6 milioane de euro este cota de piață a lui Chiricheș, conform transfermarkt.com.