Iulia Necula, una dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis de masă din România, s-a stabilit în urmă cu 7 ani în Spania, unde activează la un club local. Chiar dacă este departe de casă, gândul îi zboară mereu la echipa de tenis de masă a României. A revenit în țară pentru nunta bunei ei prietene, Otilia Bădescu. Iulia Necula s-a declarat încântată că la acest eveniment deosebit din viaţa Otiliei s-au reunit nume mari ale tenisului de masă din țara noastră, din mai multe generații.”Asta demonstrează că suntem, într-adevăr, o familie. A fost frumos să ne reântâlnim după atâta timp. Ne-am distrat pe ciste”, a precizat Iulia pentru Sportnews.ro.Când vine vorba depre echipa națională a României, pentru care a evoluat până anul trecut, Iulia ne-a declarat: ”Eu nu am spus vreodată că m-am retras defintiv din echipa națională. Cred că mai am multe de spus în tenisul de masă pentru România. Mi-aş dori din tot sufletul să refacem echipa pe care am avut-o la edițiile precedente ale Jocurilor Olimpice. Toate fetele am căpătat experiență şi cred că suntem foarte puternice acum”.