Tenismanul elvețian Stanislas Wawrinka (30 de ani) așteaptă în continuare scuze după afirmațiile insultătoare pe care i le-a adresat australianul Nick Kyrgios (20 de ani), săptămâna trecută, cu ocazia turneului Masters 1000 ATP de la Montreal (Canada), informează agerpres.ro."El nu și-a cerut cu adevărat scuze față de persoanele implicate. Va trebui să o facă, este foarte simplu", a declarat elvețianul după victoria în trei seturi, 3-6, 7-6 (7/3), 6-3, înregistrată în fața croatului Borna Coric, în turul II la Cincinnati (Statele Unite)."Mi-a fost greu să rămân complet concentrat asupra a ceea ce se petrece pe teren și să mă lupt așa cum aș fi dorit. Ultimele zile au fost dificile pentru multe persoane", a adăugat jucătorul din Țara cantoanelor.Nick Kyrgios (foto) l-a insultat pe Wawrinka, în timpul meciului lor direct de la Montreal, afirmând că actuala prietenă a elvețianului ar fi avut o legătură cu tenismanul australian Thanassi Kokkinakis.
Ulterior, Kyrgyos a primit două amenzi în valoare totală de 12.500 de euro din partea ATP, care a deschis și o anchetă în acest caz, tenismanul de la Antipozi riscând și o suspendare.