Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, valabile în sesiunea 2017.
Gradația de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie 2017. Personalul didactic din învățământ care beneficiază de gradație de merit până la 31 august 2017 poate participa la un nou concurs.
Gradaţia de merit este 25% din salariul de bază
Numărul maxim de gradații care pot fi acordate reprezintă 16% din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare şi control existente la nivelul inspectoratului școlar. Potrivit prevederilor în vigoare, cuantumul gradației de merit se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază pentru fiecare beneficiar în parte.
Trebuie să aibă o vechime de cel puţin 4 ani
În acest sens, metodologia precizează în mod explicit că la concursul pentru acordarea gradației de merit poate participa inclusiv personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 4 ani, care în perioada 1 septembrie 2011 – 31 august 2016 a avut performanțe deosebite în prevenirea și combaterea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, în integrarea copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă, în progresele școlare ale elevilor în risc de abandon școlar, în inițierea și managementul unor proiecte școlare care au condus la consolidarea culturii școlaere incluzive. În același timp, cadrele didactice trebuie să dețină și calificativul „Foarte bine” pentru fiecare an școlar din perioada evaluată.