De Sorina Ionaşc,

”Dacă ne raportăm tot timpul la persoane când legiferăm, greșim. Legea nu e făcută pentru Liviu Dragnea în mod particular.  Nu a existat nicio grabă. Discuțiile pe Codul penal au început anul trecut. Să adaptăm legislația la realitatea în care trăim. Personalizați foarte mult discuția, nu cred că tot Codul penal se referă la Liviu Dragnea”, a declarat Adrian Țuțuianu, la Parlament.

Întrebat punctul despre infracțiunile redefinite, liderul PSD a spus că, în cele mai multe cazuri, au fost implementate decizii ale Curții Constituționale. Prima, cea referitoare la abuzul în serviciu. A doua, cea privind OUG 13, unde DNA nu a mai putut ancheta circumstanțele emiterii actului normativ.

Grupul infracțional organizat, redefinit


Cât despre redefinirea grupului infracțional organizat, acuzație pentru care este anchetat Liviu Dragnea în dosarul ”Tel Drum”, Adrian Țuțuianu a spus că noua formă a infracțiunii este una mai bună.

”Nu am toate elementele în acest caz. Grupul infracțional a fost modificat, ca fiind o convenție între cei care participă la grup, nu definiția așa relaxată care e acum, și care a permis inculparea multor persoane care nu aveau nicio legătură cu cei care au săvârșit infracțiunea”, a adăugat social-democratul.

Senatul a adoptat Codul penal, iar mâine intră în dezbaterea Camerei Deputaților, forul decizional.