Mergi direct la conținut »
LIVE TEXT. Modificările la Codul Penal au fost adoptate de Senat, cu scandal (FOTO / VIDEO)
Politică Libertatea > Ştiri > Politică > LIVE TEXT. Modificările la Codul Penal au fost adoptate de Senat, cu scandal (FOTO / VIDEO)

LIVE TEXT. Modificările la Codul Penal au fost adoptate de Senat, cu scandal (FOTO / VIDEO)

Codul penal a fost votat în Senat. Parlamentarii din comisia specială au dat raport favorabil în ședința de luni, iar astăzi trece de primul pas – votul în plenul Senatului. Miercuri și joi, Codul penal modificat intră în dezbaterea și la votul deputaților, forul decizional în acest caz. Abuzul în serviciu este cel mai controversat amendament adoptat de comisia condusă de Florin Iordache, însă nu este singurul. Libertatea vă prezintă lista celor mai importante modificări aduse Codului penal.

De Sorina Ionaşc,

UPDAT ora 13.30 Codul Penal a fost adoptat, marți, de plenul Snatului, cu 74 de voturi ”pentru”, 28 împotrivă și 9 abțineri. Au votat în favoarea proiectului de lege PSD și ALDE, și împotrivă PNL, USR și PMP. S-au abținut parlamentarii UDMR.

Niciunul dintre cele 161 de amendamente respinse în comisie nu a trecut în plen, proiectul fiind adoptat în forma comisiei Iordache.

UDMR anunță că nu va vota Codul Penal, din cauza pragului pentru abuzul în serviciu

UPDATE ora 12.00 UDMR anunță că nu va vota proiectul Codului Penal, din cauza prevederilor privind pragul pentru abuzul în serviciu și reducerea limitei maxime de pedeapsă, de la 7 ani la 5 ani.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu: s-au introdus două chestiuni în plus la definiția abuzului în serviciu, și anume reducerea limitei maxime de pedeapsă de la 7 la 5 ani și sintagma „în scopul de a obține pentru soț, rudă sau afin până la gradul al doilea un folos patrimonial”. Cu aceste două chestiuni adăugate grupul UDMR nu poate să fie de acord”, a spus Cseke Attila, liderul senatorilor UDMR.

Senatorii au luat o scurtă pauză de consultări. După pauză a început dezbaterea pe amendamentele respinse la Codul Penal.

Ce ce întâmplă cu apa caldă și căldura în București. Transferul serviciilor de la falimentarul RADET la compania Termoenergetica, decisă de CGMB
Recomandări

Ce ce întâmplă cu apa caldă și căldura în București. Transferul serviciilor de la falimentarul RADET la compania Termoenergetica, decisă de CGMB

Alina Gorghiu: ”Fac o prisoare cu dumneavoastră: acest Cod Penal nu va intra niciodată în vigoare!”

UPDATE ora 11.50 ”Acest Cod Penal nu va intra niciodată în vigoare”, a spus Alina Gorghiu, de la PNL, în cadrul dezbaterii din plen, precizând că este un pariu pe care îl face cu colegii de la PSD. Ea a menționat că prin actualle prevedri, sunt avantajați infractorii, în defavoarea victimelor.

„Fac o prinsoare cu dumneavoastră. Acest cod nu va intra nicodată în vigoare în această formă. Nu se poate ca într-un stat normal să protejezi infractorul și nu victima”, a spus Gorghiu.

Gorghiu a mai spus că grupul parlamentar din care face parte nu va susţine acest proiect, reclamând lipsa de cvorum la o lege de asemenea importanţă.

„Lipsa de cvorum la o asemenea lege importantă mie mi se pare de nepermis, inclusiv ţipetele stridente ale unei doamne din sală la momentul ăsta mi se par de nepermis. Ţine de bunul simţ, de educaţie, dar unde nu e nici Dumnezeu nu cere şi nici PNL nu cere. Proiectul de Cod penal nu reprezintă altceva decât ambiţia unui singur om şi vorbim de o ambiţie cât se poate de absurdă. E vorba de o lege importantă, de o lege majoră, care nu doar că nu are în spate un studiu de impact, dar nu are nici măcar un amărât de ministru al Justiţiei prezent în sala de plen, astăzi (marţi – n.r.), deşi pe la comisii de fiecare dată când vine un consilier, director sau consilier de stat spuneţi că nu dezbateţi proiecte de lege decât atunci când apare ministrul. Astăzi, în plenul Senatului, când nu apare ministrul, nu aveţi niciun fel de ezitare şi nici nu clipiţi. Sunteţi mândri că nimeni de la Guvern nu a venit să reprezinte instituţia pe care o susţineţi”, a declarat Gorghiu.

Liniște, zâmbește președintele! Ce promitea Klaus Iohannis în 2014 și ce face azi
Recomandări

Liniște, zâmbește președintele! Ce promitea Klaus Iohannis în 2014 și ce face azi

UPDATE ora 11.40 Opoziția a revenit în sala de plen a Senatului. USR a venit la tribună cu un banner uriaș pe care scrie: ”Fără Penali”, în timp ce reprezentantul partidului a prezentat punctul de vedere pe proiectul de lege. Cei de la PSD vocifrează și îi jignesc pe cei de la USR.

Elevele de la “Total Dance Center”, abuzate și în Italia: “A luat o rangă de metal și a început să dea cu ea”
Recomandări

Elevele de la “Total Dance Center”, abuzate și în Italia: “A luat o rangă de metal și a început să dea cu ea”

Între senatorii PSD și cei din Opoziție s-au schimbat replici, iar Claudiu Manda l-a apostrofat pe senatorul USR Mihai Goțiu, în momentul în care acesta l-a filmat cu telefonul.

Șerban Nicolae, către cei din Opoziție: ”Bă, da voi nu vreți să munciți?”

UPDATE ora 11.30 Ședința de plen a Senatului a început cu lipsă de cvorum. Opoziția a părăsit sala de plen, arătând că cei de la PSD trebuie să își asigure cvorumul de lucru. Puterea a continuat ședința și a început dezbaterile pe Codul Penal. Șerban Nicolae le-a transmis celor de la PNL, PMP și USR: ”Bă, da voi nu vreți să munciți?”, în timp ce senatorii părăseau sala.

Ulterior, președintele de ședință, Adrian Țuțuianu a anunțat că în sală sunt 73 de senatori, astfel că s-a întrunit cvorumul.

Senatorul PSD Șerban Nicolae a prezentat, din partea comisiei, proiectul de lege de modificare a Codului Penal și a cerut parlamentarilor să susțină acest proiect.

El a arătat că propunerile de modificare la Codul penal au fost „de bună credinţă, de bună intenţie şi de maximă transparenţă, nu au fost făcute prin reglementare peste noapte, nu au fost făcute prin reglementare fără dezbateri, nu au fost făcute prin reglementări care să excludă participarea persoanelor direct interesate”.

Reprezentantul Ministerului Justiției a anunțat, din plen, că este de acord cu proiectul de lege.

1. Abuz în serviciu- dezincriminare aproape integrală


Varianta PSD pentru acest articol este mult mai restrictivă decât cea venită de la Ministerul Justiției. Se introduce nu doar un prag valoric, aproape simbolic, de 1.900 de lei (echivalentul salariului minim pe economie), dar se impun condiții mult mai multe pentru ca fapta să fie penală.

În primul rând, folosul necuvenit obținut trebuie să fie doar în interes personal, a unei rude până la gradul II sau a unui afin, deci nu și alte cunoștințe sau rude îndepărtate, și să fie un folos material (adică nu și o funcție, de exemplu). Apoi,funcționarul public trebuie să încalce un act normativ anume și o dispoziție reglementată expres în acesta.

Nu este abuz în serviciu dacă fapta are la bază emiterea unui act normativ.

În baza acestor modificări, scapă de problemele penale atât Liviu Dragnea (dosarul angajărilor fictive), cât și Sevil Shhaideh (dosarul ”Insula Belina”), Cristian Popescu Piedone (dosarul ”Colectiv”), Nicușor Constantinescu (trei dosare diferite), Andrei Chiliman (dosarul ”Palatul Știrbei”).

2. Trafic de influență – redefinit


Un singur cuvânt schimbă tot. PSD a introdus termenul ”material” lângă ”folos necuvenit”. Astfel că, dacă este primiă, promisă sau pretinsă o funcție, de exemplu, nu va mai fi trafic de influență.

3. Mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului – redefinite


”Refuzul de a face declaraţii prin care persoana se autoincriminează; refuzul de a declara în sensul solicitat de organele judiciare; modificarea şi retractarea declaraţiei care a fost dată prin exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului; simpla divergenţă de mărturii în cadrul unui proces, dacă nu există probe directe din care să rezulte caracterul mincinos al acestora” nu va mai fi considerat mărturie mincinoasă.

Este una dintre tertipurile invocate de Vlad Cosma, în dosarul lui Sebastian Ghiță, care a acuzat presiuni din partea procurorului de caz, Mircea Negulescu. Sau a uneia dintre secretarele condamnate în dosarul angajărilor fictive, alături de Liviu Dragnea, care și-a schimbat mărturia.

4. Delapidare și infracțiuni de serviciu – reduceri de pedeapsă


Pentru faptele de mai sus, achitarea prejudiciului în integralitate echivalează cu reducerea pedepsei la jumătate, indiferent dacă paguba este plătită în timpul urmăririi penale sau în timpul judecății.

5. Eliberarea condiționată – mai ușor de dispus


Va fi necesară executarea a jumătate din pedeapsa mai mică de 10 ani, în loc de două treimi, cum prevede legea, în prezen Mai mult, condamnații care au mai mult de 60 de ani, regulile sunt și mai blânde. Este necesară executarea a doar o treime din pedeapsă, nu jumătate, cum prevede actualul Cod Penal.

6. Circumstanța atenuantă


Deputații și senatorii juriști au decis ca cei care acoperă integral prejudiciul material, în timpul urmăririi penale sau al procesului de judecată, atunci să poată beneficia de circumstanță atenuantă și să scape de închisoare.

Modificarea s-ar aplica și în dosarul Mineriadei, unde fostul președinte, Ion Iliescu, Petre Roman și Virgil Măgureanu sunt acuzați de infracţiuni contra umanităţii.

7. Grupul infracțional organizat


Definiția grupului infracțional organizat este mult mai strictă. În noua formă, presupune ca grupul să fie structurat și să acționeze doar în scopul comiterii de infracțiuni grave, ”pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”.

Mai mult, ”nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului”.

În dosarul Tel Drum, făcut în baza unei sesizări OLAF, Liviu Dragnea este cercetat, printre altele, fix pentru constituirea unui grup infracțional organizat.

8. Confiscarea extinsă


În cazul spălării de bani și a constituirii de grup infracțional organizat, nu va mai putea fi dispusă confiscarea extinsă.

9. Categorii profesionale, scoase din categoria funcționarilor publici


Notarii, executorii judecătorești, interpreții și traducătorii, avocații, mediatorii, experții, medicii nu vor mai fi considerați funcționari publici și, deci, nu vor mai putea fi acuzați de abuz în serviciu, de exemplu.

Această prevedere ar ajuta-o pe Andreea Cosma, deputat PSD, fiica fostului președinte al Consiliului Județean Prahova. Mircea Cosma, și sora fostului deputat PSD, Vlad Cosma, să scape de dosar. Ea este acuzată de complicitate la abuz în serviciu, faptă comisă în calitate de avocat. Frații Cosma sunt cei care au lansat teoria procurorului ”Portocală”, Mircea Negulescu.

10. Dezvăluiri din dosarele penale – interzise


Divulgarea de informații din dosarele penale va fi pedepsită cu închisoarea, de la o lună la un an, sau cu amendă. Dacă vorbim despre un magistrat sau un reprezentant al organului de urmărire penală care ace acest lucru, pedeapsa se majorează cu o jumătate.

11. Termenul ”penal”


Funcționarul public care se referă la o altă persoană suspectă sau acuzată ca fiind condamnată, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă afirmația se face în numele unei autorități publice, pedeapsa se majorează cu o treime.

12. Neglijența în serviciu- dezincriminată

Articolul referitor la neglijența în serviciu, prin care fapta era penală, a fost abrogat în intregime.

13. Deciziile CCR – lege penală mai favorabilă


Singura lege care se aplică și retroactiv este cea penală, potrivit principiului legii penale mai favorabile. Parlamentarii din comisia specială au introdus o excepție și mai mare: deciziile Curții Constituționale se vor aplica, odată adoptată această prevedere, ca lege penală mai favorabilă. (vezi declarațiile liderilor PSD referitoare la condamnarea lui Liviu Dragnea și la neaplicarea deciziei Curții Constituționale privind abuzul în serviciu).

Close
Închide
  Close