Oferta lansată de mai-marii de la MAI se adresează, în principal, companiilor româneşti şi străine, dar şi persoanelor fizice. Unitatea de aviaţie dispune de 12 aparate de diferite mărimi, care, contra unor sume de bani, ar putea fi folosite la transportul de marfă, de persoane sau de bolnavi. „De exemplu, dacă o firmă vrea să ducă materiale de construcţii într-o zonă greu accesibilă, acest lucru este posibil cu elicopterele noastre. Dacă va căra trei tone, va plăti 3.000 de euro. În schimb, dacă greutatea agăţată în cârligul aparatului de zbor e de cinci tone, preţul creşte la 5.000 de euro. Până acum, am avut astfel de solicitări din partea unor societăţi, însă nu le-am putut onora pentru că nu exista o lege în acest sens”, ne-au declarat reprezentanţi ai unităţii de aviaţie.
În plus, cu elicopterele „Internelor” se pot face şi transporturi medicale, altele decât cele făcute de SMURD. „Este vorba despre cazurile care nu sunt urgente, atunci când familia unui rănit îşi doreşte să transporte bolnavul la o clinică dintr-un alt judeţ sau în Capitală”, ne-au spus aceleaşi surse.
În cazul persoanelor fizice care vor să închirieze un astfel de aparat de zbor, lucrurile se vor face doar după o verificare amănunţită. „Să nu vă gândiţi la interlopi, nunţi sau alte evenimente pentru că nu va fi cazul”, au precizat oficialii de la „Interne”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro