Mergi direct la conținut »
Cum s-a manifestat gripa în România, în ultima perioadă. Bilanțul la zi al deceselor cauzate de virus
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Cum s-a manifestat gripa în România, în ultima perioadă. Bilanțul la zi al deceselor cauzate de virus

Cum s-a manifestat gripa în România, în ultima perioadă. Bilanțul la zi al deceselor cauzate de virus

Activitatea gripală a avut un trend descrescător, în săptămâna 11 - 17 martie, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Aceasta a evoluat cu intensitate medie, cu extindere regională în zona de centru a ţării şi cu focare locale şi cazuri sporadice în celelalte zone ale ţării

De Dragoș Tănase,

„Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai scăzută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna anterioară. Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) înregistrat la nivel naţional a fost de 91.618, cu 19,6% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (113.952) şi cu 1,4% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (90.388). S-au înregistrat la nivel naţional 936 cazuri de gripă clinică”, afirmă sursa citată.

De la începutul sezonului 2018-2019, au fost înregistrate 180 decese confirmate cu virus gripal, din care 138 tip A, subtip (H1)pdm09, 20 tip A, subtip H3, 21 tip A, nesubtipat şi 1 coinfecţie cu A(H1)pdm09 şi AH3, faţă de 129 în întreg sezonul precedent, din care 63 cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, 2 cu AH3, 4 cu A nesubtipat şi 60 cu virus gripal tip B.

Tot de la începutul sezonului au fost confirmate 2.108 cazuri de gripă, din care: 1.161 cazuri gripă cu virus AH1, 470 cazuri gripă cu virus AH3, 472 cazuri gripă cu virus A nesubtipat, un caz gripă cu virus B, 4 cazuri coinfecţie virus AH1 + virus AH3.

Totodată, până la data de 17 martie au fost vaccinate antigripal 1.327.727 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Cum se manifestă gripa

Deși la prima vedere simptomele sunt similare, între răceală și gripă există diferențe, după cum a explicat Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

„Virusul gripal dă o singură boală, gripa. Pentru gripă avem tratament, pentru viroze este cel standard, paracetamol, vin fiert. Dar debutul este total diferit. În gripă sunt durere de cap, dureri de ochi, bolnavul simte globii oculari undeva în fundul capului, în ceafă. Are o stare general proastă, îl dor mușchii, articulațiile, se simte ca și cum ar fi bătut. Face febră, dar nu strănută, nu tușește. Simptomele respiratorii apar cam după 24-48 de ore de la debutul acesta al bolii, cu febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, poate să fie chiar și diareea prezentă”, explică medicul.

În ceea ce privește răceala, aceasta debutează la trei zile de la infectare, persoanele afectate simţind iniţial o senzaţie neplăcută la nivelul cavităţii nazale sau faringelui. Ulterior apar simptome precum strănut, rinoree (nasul care curge) şi stare generală de disconfort, potrivit csid.ro.

Există școli în România în care copiii cer să fie bătuți ca să poată citi mai repede!
Recomandări

Există școli în România în care copiii cer să fie bătuți ca să poată citi mai repede!

Persoanelor care prezintă simptome de gripă li se recomandă să meargă imediat la medicul de familie, pentru confirmarea diagnosticului și pentru a primi tratamentul potrivit.

 Recomandările specialițtilor pentru populație:

  • Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripă, inclusiv pentru a stabili o eventuală indicație de spitalizare;
  • Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
  • Respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea de batiște de unică utilizare sau tușe/strănut la nivelul regiunii interne a articulației cotului);
  • Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
  • Evitarea aglomerațiilor;
  • Triaj epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
  • Continuarea vaccinării antigripale;
  • Expunerea de materiale informative (pliante, postere) în locuri publice
Newsweek: Firma de pază a jurnalistului Sorin Ovidiu Bălan a păgubit statul cu peste 9 milioane de lei
Recomandări

Newsweek: Firma de pază a jurnalistului Sorin Ovidiu Bălan a păgubit statul cu peste 9 milioane de lei

 Recomandările specialițtilor pentru spitale:

  • Limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc;
  • Expunerea de materiale informative (pliante, postere);
  • Triaj epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
  • Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
  • Purtarea măștii de către pacient în UPU, pe traseul de la UPU la salon și când părăsește salonul de izolare/grupare;
  • Refacerea urgență a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute;
  • Instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toți pacienții care prezintă tablou clinic compatibil cu gripă, fără a aștepta rezultatul de laborator;
  • Instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contactii apropiați ai pacienților confirmați internați, inclusiv personal medico-sanitar, chiar dacă fuseseră vaccinați (vaccinat = cu minimum 2 săptămâni înaintea expunerii);
  • Vaccinarea urgență a personalului medico-sanitar și auxiliar nevaccinat;
  • Refacerea urgență a stocurilor de echipament de protecție și utilizarea corespunzătoare a acestuia;
  • Refacerea urgență a stocurilor de săpun lichid, prosoape de hârtie, antiseptice și dezinfectante, pentru o igiena riguroasă a mâinilor și a suprafețelor;
  • Respectarea protocoalelor de management al cazului de gripă, inclusiv severă, al contactilor și al focarelor
Hotel Concordia, clădirea Unirii și a dezbinării noastre. A scăpat de două incendii, e distrusă de ignoranță, iar primarul Negoiță refuză să spună cui aparține
Recomandări

Hotel Concordia, clădirea Unirii și a dezbinării noastre. A scăpat de două incendii, e distrusă de ignoranță, iar primarul Negoiță refuză să spună cui aparține

Iată care sunt recomandările pediatrilor pentru părinți, în vreme de epidemie de gripă. Ce facem și mai ales ce NU facem în cazul unui copil suspectat că a luat virusul gripal!


Citește și… Un alt caz similar cu scandalul Hexi Pharma. Dezinfectanți cu probleme au ajuns în 30 de spitale din România! Pintea: „Pacienții nu sunt în pericol”

Operează 25 DE ORE pe zi! Conform tabelelor cu programul operator al Spitalului Județean Timișoara, dr. Mihai Ionac a operat și 25 de ore într-o singură dată calendaristică


Close
Închide
  Close