Adrian Țuțuianu, reproș către Dragnea: Probabil l-am deranjat, pentru că eram vizibil și apreciat la ministerul Apărării

Comentează

Adrian Țuțuianu, reproș către Dragnea: Probabil l-am deranjat, pentru că eram vizibil și apreciat la minister, a spus liderul PSD Dâmbovița, într-un interviu acordat Columna TV. Țuțuianu mai spune că în 2017, a fost o guvernare care a generat anumite reverberații în societate și a ținut lumea într-o anumită stare de tensiuni, fiind cel mai greu an de guvernare social-democrată.

Adrian Țuțuianu și-a făcut un bilanț al activității din 2017, și spune că a fost un ministru bun, el amintind despre demararea procedurilor pentru achiziția de rachete Patriot, sau aviane F 16.

”Probabil că am deranjat pe anumiți colegi. Inclusiv președintele partidului, probabil a avut anumite nemulțumiri față de faptul că eram foarte vizibil, apreciat și de presa națională, unde nu ați auzit critici față de minister” a spus Țuțuianu, precizând că a învățat că nu contează munca serioasă ci să relaționezi cu ceilalți și să aloci mai mult timp relațiilor umane”.

El a precizat că perioada de la minister a fost ”o etapă și o școală”. ”În 2 luni de zile am făcut un master pe apărare”, a menționat liderul PSD Dâmbovița.

Țuțuianu afirmă că nu este mulțumit de activitatea filialei pe care o conduce. ”Vom avea în ianuarie niște clarificări în partid. Sunt decis să tai în carne vie, dacă lucrurile nu merg. În politică, dacă nu iei măsuri, la un moment dat nemulțumirile se acumulează și nu mai pot fi controlate, a spus Țuțuianu, despre situația filialei PSD Dâmbovița.

Pe 5 septembrie, Ministerul Apărării a transmis, printr-un comunicat oficial, că militarii români și salariații instituției vor primi în mai multe tranșe soldele sau salariile. Mai exact, în data de 15 septembre vor fi primite sumele nete, fără contribuțiile individuale și impozitul pe venit, plus diurnele personalului aflat în misiuni străine.

La scurt timp, Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu a anunțat că și-a depus demisia din funcție și a înaintat-o premierului Mihai Tudose.

Adrian Țuțuianu a declarat că își asumă răspunderea pentru că nu a comunicat situația plății drepturilor salariale din Ministerul Apărării Naționale. Ministrul a avut atunci și o discuție, la Palatul Victoria, cu prim-ministrul, la care a participat și ministrul de Finanțe.

https://youtu.be/yICckI7Cjmw

Citește și: VIDEO/Președintele CNAS: Finanțarea sănătății este insuficientă. Vrem servicii medicale de calitate, dar închidem ochii, cu ipocrizie, la cât plătim

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
17 sept.
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
17 sept.
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
17 sept.
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
sorin grindeanu, cu mana pe piept și capul ușor într-o parte, purtând un costum negru cu cămașă albă, văzut printre umerii a alți doi bărbați îmbrăcați în costum
06:48
Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota Guvernul condus de Siegfried Mureșan: „Deja pare că gâfâie”
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17 sept.
Dominic Fritz, mesaj după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „Suntem pregătiți să găsim puncte de compromis chiar și cu PSD”
Ultimele știri
07:14
Cutremur în România vineri dimineața, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
06:50
Cum să alegi culoarea potrivită pentru pereți: „Regula 60-30-10”
TRENDING
17 sept.
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
17 sept.
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
17 sept.
Horoscop 18 septembrie 2026. Balanțele este bine să separe mesajul de felul în care le este transmis, chiar dacă nu le convine
Femeie cu bancnote de euro în mâini
05:50
Problemele cu banii îmbătrânesc creierul: „Resursele mentale sunt redirecționate către aceste griji imediate”
Câștigătorul premiului de 1000000 de lire sterline la loterie mai are doar câteva ore pentru a-și revendica premiul, dacă a pierdut biletul. Sursă foto: Facebook /My Richmond.
17 sept.
Misteriosul câștigător la loterie este căutat de toată lumea. Mai are doar o zi la dispoziție pentru a revendica 1.000.000 de lire sterline
Mc Donalds Drive-thru
17 sept.
În 1985, în Europa apărea una dintre cele mai cunoscute invenții ale americanilor, care se găsește acum în fiecare oraș mare
Leopardus tilcayo trăind în captivitate la refugiul de animale La Senda Verde din Nor Yungas, Bolivia „Tigrino” a dus la descoperirea noii specii de feline. Sursă foto: Paola Nogales-Ascarrunz.
17 sept.
Cercetătorii au identificat o nouă specie de pisică pentru prima oară în 100 de ani: „E mai mică decât cea de casă”
O familie din Serbia a investit 300000 de euro într-o plantație de nuci
17 sept.
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17 sept.
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
17 sept.
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
17 sept.
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
17 sept.
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor