Adrian Țuțuianu s-a întâlnit cu reprezentanți ai companiei Lockheed Martin. Ministrul Apărării Naţionale, împreună cu șefi ai structurilor militare implicate în procesul de achiziție de tehnică militară, a avut marți, la sediul M.Ap.N., o întrevedere cu o delegaţie a Lockheed Martin, companie americană specializată în cercetarea, dezvoltarea, producția și integrarea tehnologiilor avansate din domeniul militar.
Reprezentanții companiei americane au prezentat oportunitățile de cooperare industrială și propuneri de colaborare cu industria națională de apărare, se arată într-un comunicat remis redacției Libertatea.
Partea română a detaliat cele opt programe esențiale de înzestrare ale Armatei României, dar și alte intenții privind dezvoltarea de noi tehnologii militare în România.
Astfel de întâlniri vor continua în perioada următoare, conform calendarului de consultări cu actorii principali prezenți pe piaţa mondială și naţională a industriei de apărare.