Pentru a învinge cancerul a treia oară, Alin trebuie să se trateze în Turcia. Băiatul de 14 ani, operat de două ori pe creier, are nevoie de 4.500 de euro pentru o etapă de investigații și proceduri

Comentează

Acest articol este o acțiune umanitară finanțată și publicată de Fundația Ringier. Toate cazurile sprijinite de aceasta pot fi găsite pe site-ul www.ajutacopiii.ro.

Alin Amariei, în vârstă de 14 ani, din comuna constănțeană Castelul, este foarte aproape, la capătul unui drum presărat cu chin și durere pe care l-a parcurs la braț cu moartea, să obțină o izbândă uriașă în fața cancerului cerebral care îl chinuie de aproape zece ani.

Însă pentru a putea da lovitura finală maladiei care i s-a cuibărit în trup de când avea 5 ani, Alin are nevoie de tratamente, investigații și proceduri care pot fi făcute în Turcia.

O singură etapă de tratament costă 4.500 de euro, bani pe care băiatul trebuie să-i strângă până în luna mai, când este programată întâlnirea cu medicii turci de la „Amerikan Hastanesi”.

Alin nu mai are metastaze, iar restul tumoral de la cap e milimetric și inactiv

„Alin a pătimit cât pentru o viață. Operații pe creier, terapii chimio, stopuri cardiace… Boala l-a chinuit așa cum nimeni nu își poate imagina. I-a furat copilăria și putea chiar să îl ia și pe el! Dar băiețelul nostru a fost ocrotit de Divinitate. De două ori a învins cancerul, iar acum copilașul nostru este foarte aproape de vindecarea la care visăm de zece ani… Adică exact din ziua în care eram în Cipru, unde lucram, când am primit îngrozitorul diagnostic.

Însă pentru a fi salvat, Alin trebuie să urmeze un calendar medical gândit de medicii turci de la Amerikan Hastanesi, din Istanbul. E vorba de un program de investigații și proceduri complexe. Doar așa poate scăpa de boală, chiar dacă nu mai are metastaze, iar restul tumoral de doar câțiva milimetri este inactiv”, ne spune Mihaela Amariei, mama lui Alin.

De două ori învingător în fața cancerului

Băiatul, căruia medicii i-au descoperit recent și o afecțiune a colonului, a făcut tot ce este omenește posibil în acest deceniu de luptă acerbă cu cancerul cerebral. A îndurat cu stoicism efectele citostaticelor, stările de rău provocate de surplusul de lichid cefalorahidian. A trăit mereu în apropierea morții din gherele căreia a reușit să se elibereze în două rânduri.

Micul erou, aflat în programul de susținere al Fundației Ringier România, și-a epuizat toate „armele” și acum, după două victorii în fața maladiei cerebrale, așteaptă, cu speranță, ajutor din partea oamenilor cu suflet pentru a obține izbânda cea mare.

Arhiva foto

Oncologii turci i-au dat lui Alin numai vești bune

Alin, căruia medicii turci i-au dat numai vești bune (lipsa metastazelor, inctivitatea restului tumoral ce acum are doar câțiva milimetri) are nevoie de 4.500 de euro pentru a putea ajunge în Turcia la etapa de investigații și proceduri programată pentru luna mai.

Este vorba de un episod extrem de important din cadrul programului personalizat pe care trebuie să-l urmeze pe termen îndelungat în care va fi supus unor investigații minuțioase (de sânge, la ochi, la tiroidă, la stomac, investigații computerizate și ecografii).

Ba chiar specialiștii au început să-i administreze vaccinurile copilăriei, nefăcute la timpul lor din cauza cancerului cerebral.

Răspunsurile primite în urma acestor etape de examinări vor sta la baza indicațiilor medicale pe care Alin va trebui să le urmeze în următoarea perioadă, până la o nouă întâlnire cu oncologii de la „Amerikan Hastanesi”, cel mai probabil după alte șase luni.

Cei 4.500 de euro sunt vitali pentru Alin

„Avem mare nevoie de ajutor, pentru că fără acei bani, Alin nu va ajunge la medicii turci și va întrerupe seria exminărilor și a investigațiilor care îl țin în viață. Și asta s-ar putea să-l coste starea sănătății. Ba chiar viața! Pentru că, dacă există vreo cât de mică schimbare și reacția medicală nu este rapidă, viața lui Alin este pusă în pericol.

De aceea, îi rog pe toți oamenii cu inimă mare să ne ajute cu cât de puțin. Fiecare bănuț contează enorm pentru noi. Trebuie neapărat să strângem cei 4.500 de euro pentru a-i da o șansă la viață copilașului nostru. Vă implor să ne fiți alături, doar așa îl putem salva pe Alin!”, este apelul pe care mama lui Alin îl face prin intermediul Fundației Ringier România.

Cei care doresc să îl ajute pe Alin o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «ALIN».

Donează prin SMS, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu Călin Georgescu adus la audieri la DIICOT. Foto: Hepta
21:57
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Călin Georgescu arestat
20:19
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
18:37
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
17:42
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
22:22
Sorin Grindeanu spune că, dacă se va dovedi vinovăția lui Călin Georgescu, „evident este scos din politică”
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto: Hepta
20:40
Kelemen Hunor cere ca Siegfried Mureșan să-și depună mandatul dacă nu strânge voturile înainte ca Guvernul lui să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:39
Traian Băsescu a dat verdictul despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu 10 zile înainte de votul din Parlament
23:34
AfD discută cu Rusia reluarea livrărilor de gaze către Germania. Un oficial al partidului s-a întâlnit cu șeful Gazprom
LiveText
07:17
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
23:25
Au cumpărat cu 152.000 de euro o școală abandonată, fără să o vadă înainte. Cum a fost transformată clădirea într-o locuință de familie
TRENDING
17:23
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21:50
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
17:46
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
10:49
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
Analiză
21:47
Boala Alzheimer, uitarea care aduce moartea. Cum poate fi tratată, care sunt neajunsurile în România
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
18:25
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
17:53
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Foto: Cornel Putan
16:54
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
16:20
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O umbrelă galbenă în ploaie
19:00
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
18:47
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
17:33
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
17:17
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”