ICC a confirmat pedepsele date pe fond în dosarul în care Alina Bica era judecată cu Adriean Videanu. Astfel, Adriean Videanu a fost achitat, în timp ce Aliba Bica a fost condamnată la patru ani de închisoare.

Decizia în acest caz a fost luată cu majoritate de 4-1, respectiv patru magistrați au decis menținerea achitării lui Videanu și trimiterea fostei șefe a DIICOT patru ani în spatele gratiilor. Asta în vreme ce judecătoarea Simona Neniță a stabilit în minoritate achitarea ambilor inculpați în acest dosar.

Totodată, tot astăzi, Alina Bica a fost achitată în cel de-al doilea dosar de corupție, cel în care era judecată cu omul de afaceri Horia Simu și fostul șef al ANAF Șerban Pop. Aceșia din urmă au fost condamnați însă la închisoare, primind la pedepse cuprinse între trei ani și șase luni și cinci ani de închisoare cu executare. 

Șansele ca Alina Bica să ajungă în spatele gratiilor sunt însă foarte mici. Fosta șefă DIICOT se află în Costa Rica, țară în care a primit statutul de refugiat, în luna ianuarie, potrivit avocatului său. Recent, au apărut zvonuri că aceasta ar fi plecat în Panama.

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Playtech.ro
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Observatornews.ro
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Telekomsport
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)