Fosta șefă a DIICOT Alina Bica și fostul ministru al Economiei Adriean Videanu au aflat, marți, decizia definitivă în dosarul în care Bica a fost condamnată deja la patru ani de închisoare cu executare, iar fostul demnitar achitat, pentru faptele de corupție de care sunt acuzați.
UPDATE 14.00: Adriean Videanu, achitat definitiv de ICCJ. Alina Bica, care se află în Costa Rica, a fost condamnată la patru ani la închisoare.
Decizia în acest caz a fost luată cu majoritate de 4-1, respectiv patru magistrați au decis menținerea achitării lui Videanu și trimiterea fostei șefe a DIICOT patru ani în spatele gratiilor. Asta în vreme ce judecătoarea Simona Neniță a stabilit în minoritate achitarea ambilor inculpați în acest dosar.
Tot astăzi, Alina Bica a aflat și decizia în celălalt dosar. Ea a fost achitată în dosarul în care era implicat și omul de afaceri Horia Sima și fostul șef al ANAF Șerban Pop.

Completul de cinci judecători a rămas în pronunțare în cazul apelurilor declarate de procurorii DNA dar și de avocatul Alinei Bica în dosarul în care este judecată alături de fostul ministru al Economiei Adriean Videanu pentru pretinse fapte de corupție.La termenul din 19 iunie al procesului judecătorii ICCJ au ascultat ultimii martori, respectiv pe soția omului de afaceri Ovidiu Tender, pe magistatul Mihai Udroiu, și apoi au ascultat pledoariile finale ale procurorului DNA, ale avocaților celor din dosar și ultimul cuvânt al inculpaților.

DNA îi vrea la închisoare

Procurorul DNA le-a cerut judecătorilor ICCJ condamnarea lui Adriean Videanu, achitat în faza de fond a procesului pentru complicitate la abuz în serviciu.Totodată magistratul a cerut și condamnarea Alinei Bica pentru toate acuzațiile pentru care a fost trimisă în judecată.

Fosta sefa a DIICOT a fost achitata pentru doua infracțiuni de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului – legat de cazul lui Adriean Videanu în contextul în care aceasta a fost condamnată de completul de trei judecători la patru ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului – legată de cazul Ovidiu Tender.“Trebuie să țineți cont de reaua-credință a inculpatei,” a spus procurorul DNA care a explicat că fosta șefă a DIICOT  și-ar fi încălcat competențele atunci când a ridicat sechestrul asigurător pe acțiunile lui Adriean Videanu.

Avocatul o vede curată ca lacrima

Avocatul Alinei Bica, Doru Trăilă, a demontat punctual fiecare dintre acuzațiile DNA la adresa clientei sale explicând că toate demersurile fostei șefe de la Direcție au fost făcute în acord cu legea.„Se spune că Alina Bica a inițiat demersuri de schimbare a a procurorului Mirel Rădescu, că a schimbat regulamente și că a cerut și impus la nivelul Direcției modificarea unor practici pe linie judiciară….Au fost declasificate mai multe protocoale în ultima perioadă. Societatea e mult prea tulburată la acest moment de aceste protocoale.Ce interpretare oferim noi acestui protocol e aceea că SRI a făcut acte de cercetare penală. Când un șef serviciu secret îi cere unui procuror să facă acte iar acesta nu face ce înseamnă? Alina Bica a spus că dacă nu se colabora se deteriora relația cu Serviciul”, a mai spus avocatul fostei șefe de la DIICOT.Referitor la acuzația privind favorizarea lui Ovidiu Tender avocatul Alinei Bica a ironizat martorii, respectiv pe Nicoleta și Ovidiu Tender arătând că aceștia ar fi interesați de condamnarea clientei sale pentru dosarul solid instrumentat de ea, ce a dus finalmente la condamnarea omului de afaceri.

Supărarea lui Videanu

Fostul ministru al Economiei, prezent la proces, a avut parte de ultimul cuvânt și a reproșat procurorilor DNA acțiunea de forță în cazul său, respectiv reținerea sa.„Vreau să știți că niciodată, în afara de unele ședințe din guvern unde ea venea în calitatea sa de secretar de stat, eu nu am întâlnit-o pe Alina Bica și nu am discutat vreodată vreo chestiune de vreo natură.Am temerea că un procuror care se uită pe un document de aducere la cunoștință a unui sechestru, când autorul acțiunilor la purtător vine și spune că ele sunt băgate în circuitul civil, el vine și face o astfel de prezentare în rechizitoriu.Prcuroarea DNA a spus de acest beneficiu pe care l-aș fi avut. Acele acțiuni erau ipotecate din anul 2004 în favoarea societății Omnia. Ridicarea sechestrului nu aducea niciun beneficiu nimănui.O companie fanion a României care avea export de milioane de euro a pierdut două contracte majore la momentul retinerii și arestării mele. Cu Japonia și Arabia Saudită.S-au facut disponibilizări masive. Într-o oră s-a executat arestarea mea. În toată această perioadă nu am înțeles cum e posibil ca DNA să nu vadă realitatea și să nu aibă demnitatea să spună adevărul”, le-a spus Videanu judecătorilor ICCJ în ultimul cuvânt.


Citește și Subiectele date la Limba și literatura română la BACALAUREAT 2018. Genul liric, subiect la real, cât și la uman


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.