Co-președintele PNL Alina Gorghiu a fost audiată luni dimineața, în calitate de martor, la Curtea de Apel București în dosarul în care procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, într-un nou dosar de corupţie, el fiind acuzat că i-a dat mită unui parlamentar, pentru ca acesta din urmă să promoveze un anumit proiect de act normativ, al cărei co-inițiator este și deputatul liberal.
"Solicitarea a fost formulată în contextul demersurilor inculpatului de a influența adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) să poată prelua Oficiului Național al Registrului Comerțului. Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obținute din activitatea desfășurată de Registrul Comerțului. În schimbul susținerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcția de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR", se arată în comunicat.
"Îmi pare rău că o inițiativă parlamentară este subiectul unui asemenea proces . Eu mi-am făcut datoria, am depus această mărturie", a spus Alina Gorghiu, la ieșirea de la Curtea de Apel.