Este pentru prima dată când Amazon, deținută de Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a cumpărat aeronave pentru reţeaua sa de livrare, după ce în ultimii ani a închiriat aparate pentru aceste operaţiuni.

Cele 11 aeronave vor fi modificate pentru a transporta mărfuri și vor intra în posesia reţelei de transport aerian a Amazon până în 2022, se arată într-un comunicat al companiei.

Flota Amazon depăşeşte acum 80 de aparate, după ce în iunie a închiriat 12 avioane Boeing 767-300, transformate pentru a transporta mărfuri de la Air Transport Services Group Inc.

În octombrie, gigantul american anunţa că investiţiile sale masive în infrastructura necesară livrării mărfurilor vor continua probabil în următorii ani.

Amazon îşi poate permite astfel de cheltuieli pentru că este una dintre puţinele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Mai mult, firma a înregistrat venituri și profituri record datorită cumpărăturilor diverse făcute de oameni, după cum apreciază analiștii.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.