Într-un interviu acordat CNN, Fauci a spus că ţara trebuie să “dubleze” măsurile de sănătate publică, inclusiv purtarea măştii şi distanţarea fizică, sau “ar putea deveni mult mai grav”.

Comentariile sale vin în contextul în care SUA înregistrează o creştere susţinută a numărului de infectare cu noul coronavirus, cu medii de peste 100.000 de infecţii raportate pe zi.

Pandemia a afectat deja puternic SUA, mult mai rău decât multe alte ţări, cu aproape 240.000 de decese.

Fauci a declarat că în timp ce veştile despre eficacitatea vaccinurilor în stadiu avansat de testare sunt foarte încurajatoare – primele doze fiind disponibile probabil în decembrie – ţara nu poate “renunţa” la distanţarea fizică.

Luni, SUA au depăşit 10 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Creşterea numărului de cazuri este răspândită pe tot teritoriul SUA, situaţia fiind deosebit de gravă în Minnesota, Illinois şi alte state din nord.

În oraşul New York, care a reuşit să controleze rata de infectare după ce în primăvară a devenit epicentrul naţional al focarului, primarul Bill de Blasio le-a cerut locuitorilor să prevină un al doilea val “periculos de aproape” şi o potenţială carantină.

Experţii sanitari sunt îngrijoraţi că răcirea vremii şi faptul că oamenii vor petrece mai mult timp în spaţiile închise vor face ca virusul să se răspândească mai rapid.

Foto: EPA

Citeşte şi:

Spania, campioana restaurărilor eșuate. După pictura cu Iisus transformat în maimuță, o sculptură a căpătat chipul lui Donald Trump

Situație critică la Sibiu. Morga nu mai face față numărului mare de decese provocate de COVID-19

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
BREAKING: Monica Anghel, în doliu. A murit în urmă cu câteva minute, la 61 de ani
Playtech.ro
BREAKING: Monica Anghel, în doliu. A murit în urmă cu câteva minute, la 61 de ani
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Observatornews.ro
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Știrileprotv.ro
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)