Cei doi angajați ai Biroului Federal al Penitenciarelor au fost reținuți marți dimineață, au declarat surse pentru New York Times, potrivit Daily Mail.

Este de așteptat ca aceștia să fie apară la Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii din Manhattan, fiind acuzați că nu i-au asigurat protecția Jeffrey Epstein, milionarul care se afla în închisoare după ce fusese acuzat de exploatare sexuală.

Ofițerii care îl păzeau pe Epstein aveau responsabilitatea de a-l verifica pe omul de afaceri în celula lui din jumătate în jumătate de oră. De asemenea, cei doi au notat într-un jurnal de înregistrări că au făcut verificările, deși nu le-au făcut.

În luna august, Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula sa de la Centrul corecţional metropolitan din Manhattan, ceea ce a declanşat o investigaţie asupra morţii sale.

Autopsia corpului omului de afaceri a arătat că acesta avea oasele gâtului zdrobite și a murit prin spânzurare. Investigațiile în cazul morții lui continuă însă.

El fusese arestat pe 8 iulie pentru exploatare sexuală şi grup infracțional în vederea exploatării sexuale a unor minore.

Tot acest loc îi aparține lui Ion Țiriac. Decizia pe care a luat-o acum miliardarul
PARTENERI - GSP.RO
Tot acest loc îi aparține lui Ion Țiriac. Decizia pe care a luat-o acum miliardarul
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
PARTENERI - PLAYTECH.RO
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
HOROSCOP
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
RECOMANDĂRI