Bunătate cu repetiție! După “micile prințese din hambar”, Asociaţia Marius şi prietenii i-a construit o casă unui bărbat invalid din Bolovani: Viaţă pentru nea Gheorghe

Nea Gheorghe Stan din Bolovani, Dâmboviţa, n-a dus-o strălucit niciodată. E văduv de câţiva ani, are un fiu cu dizabilităţi şi un ajutor social de 142 de lei. Iar anul ăsta a fost la un pas de sfârşit.

Fără un picior

Dacă o vecină inimoasă nu suna la 112, după ambulanţă, cangrena de la piciorul stâng al lui nea Gheorghe, efect al unei răni neîngrijite, s-ar fi întins în tot corpul. Se întâmpla în mai. 

Piciorul l-a pierdut. După câteva zile în spital, omul s-a întors în Bolovani, în casa lui din care cădea tencuiala de câte ori sufla un pic de vânt.

Micile prințese au inspirat două femei în toată firea

Vecina cea inimoasă, Beatris Doroftei, şi poştăriţa satului, Steliana Iordache, aflaseră că o familie săracă dintr-o comună apropiată, Finta, primise în dar o casă ridicată de Asociaţia Marius şi prietenii. 

Fetele din Finta primiseră botezul presei, de data aceasta nevinovat, fiind numite ”Micile prințese din hambar”. Iar povestea lor și a asociației care i-a ajutat a mobilizat autoritățile și comunitatea. Primăria le-a dat loc de casă, asociația a ridicat-o, alți oameni au dotat-o.  

Recomandări

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

Ce s-a întâmplat la Finta le-a dat curaj femeilor din Bolovani.

“M-am gândit să încerc… poate Dumnezeu… Am postat un mesaj pe pagina de Facebook a asociaţiei. La câteva zile, Marius a şi venit şi a văzut despre ce-i vorba”, povesteşte Beatris.

La sfârşitul lui iunie, asociaţia a lansat o strângere de fonduri, pentru a-l ajuta pe nea Gheorghe cu o nouă casă. 

“În două săptămâni, s-au strâns banii, în jur de 20.000 de euro. Peste 1.100 de oameni au donat, în majoritate, români din diaspora. După mulţi ani, cu fiecare acţiune caritabilă, oamenii au încredere în noi. Sunt câteva sute de donatori stabili, cărora li se adaugă şi alţii noi, la fiecare caz”, explică Marius Simionică, fondatorul asociaţiei.

Simionică este el însuși un “diasporean”, român care a lucrat în străinătate.

Au mutat munţii, nu satul

În prima etapă, nea Gheorghe şi fiul lui au fost mutaţi în gazdă la un sătean. Iar casa şi magaziile din curte au fost demolate. 

După cum a constatat Marius Simionică, nea Gheorghe nu era doar cel pe care-l chemi să te ajute pe te miri ce. Era şi cel în curtea căruia puteai depozita mobilă veche, saltele, biciclete stricate, diverse deşeuri. 

“A fost foarte greu de curăţat locul. Erau şobolani care umblau peste tot. Iar cel care a venit cu buldoexcavatorul s-a minunat de muntele pe care trebuia să-l mute”, povesteşte Marius Simionică. 

Recomandări

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

În a doua etapă, Marius, care are experienţă în construcţii, a turnat fundaţia. Şi s-a uitat în zare, să vadă dacă i se alătură ceva ajutoare din sat. Nea Gheorghe era cel care îi ajutase pe toţi, la nevoie, acum era rândul satului să-i întoarcă, omeneşte, serviciul. 

“Ce-i trebuie lui nea Gheorghe o casă atât de mare?”

Câteva femei au adus mâncare caldă pentru voluntari şi cam atât. La solicitarea asociaţiei, Primăria comunei Cornăţelu, de care aparţine Bolovani, a trimis trei localnici care primesc ajutor social pe şantierul din curtea lui nea Gheorghe. După două zile, întăririle abia sosite şi-au adus aminte că medicul le-a interzis să depună efort fizic. 

Când casa cea nouă a prins contur, au apărut cârcotelile: ce-i trebuie lui nea Gheorghe o casă atât de mare? Lui nea Gheorghe, căruia se vede că-i plac oamenii, îi place să fie în preajma lor, probabil nu i-ar fi păsat dacă ar fi aflat de aceste răutăţi. 

“Băiatul meu se teme că murdăreşte casa”

La sfârşitul lui septembrie, casa cea nouă era gata. În pauzele de şantier, cei de la Marius şi prietenii se ocupau cu alte acţiuni urgente. “Am bătut ţara în lung şi în lat, am împărţit alimente familiilor defavorizate şi bătrânilor sărmani, unde am fost chemaţi, acolo ne-am dus. Şi, în paralel, munceam la casă”, spune Marius Simionică.

Recomandări

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

Bucătărie utilată, cu chiuvetă şi robinet cu apă caldă şi rece, boiler de 50 de litri, instalat în baie, toaletă funcţională, cabină de duş cu scăunel, să-i fie uşor lui nea Gheorghe. Maşină de spălat automată. 

Sobă dublă, care să încălzească şi livingul, şi dormitorul. Rampă la intrare, cu balustradă. Gresie pe jos. “Băiatul meu, Florin, nu are curaj să intre în casă, a zis că se teme că face mizerie, că el e murdar şi o murdăreşte”, surâde nea Gheorghe.

Florin, 22 de ani, seamănă la ochi cu tatăl său, dar are o expresie timidă şi priveşte în jos. Suferă de o boală psihică şi munceşte când poate, pe unde găseşte. Nu are indemnizaţie de handicap. Pe nea Gheorghe, Marius şi prietenii l-au ajutat cu dosarul de pensie. 

Bărbatul a muncit la uzină în Bucureşti, ca sudor, a muncit şi ca paznic, în Băneasa. Va încasa aproape 1.800 de lei lunar. “Nu e doar o casă nouă, e o viaţă nouă complet pentru nea Gheorghe”, spune Marius Simionică.

Patru case în 11 luni

Nu avem un plan pentru a schimba calitatea locuirii la sate. Nu avem un plan pentru a-i informa pe cetăţenii de la sate despre drepturile care li se cuvin prin lege. Şi de a-i ajuta să beneficieze de ele.

Prin tradiţie, instituţiile statului român nu parcurg jumătatea drumului spre întâlnirea cu omul, nu bat în poarta lui nea Gheorghe, să-l întrebe cum se descurcă. Îi ajung cei 142 de lei, ajutor social, să ia medicamentele de 250 de lei, prescrise după amputarea piciorului? Are nevoie de proteză sau de alte dispozitive asistive? Are pe cine să trimită după ele?

Asociaţiile caritabile, precum Marius şi prietenii, pun umărul la cazuri, mobilizează donatori, le rezolvă şi, în acelaşi timp, configurează o hartă a lipsurilor cronice din societatea noastră.

“Poate ne apucăm şi de autostrăzi”

“Să nu vă imaginaţi că oamenii donează sume mari”, explică Marius Simionică. “Dau câte 5, câte 10 euro, dar dau mereu, la fiecare caz. Aşa am reuşit să ridicăm patru case în 11 luni. Peste 4.500 de oameni au donat în total. Pe viitor, poate ne apucăm şi de autostrăzi. Câte 5 euro de la fiecare şi în scurt timp am ajunge din urmă ce s-a făcut pe la noi în ultimii 30 de ani”.

E greu de estimat dacă glumeşte sau vorbeşte serios. Scenariul e plauzibil. În trei luni, a câştigat trei rânduri de cearcăne, “au fost zile când munceam 20 de ore încontinuu”.

Comunitate sau vatră a răului?

Nea Gheorghe le arată bucuros vecinilor casa în care şi el a intrat tot acum prima oară, a păşit pragul susţinut de braţe de doi voluntari. 

“Casa arată wow”, exclamă o fetiţă, venită cu bunica ei. Generația Z s-a născut și la sat. 

“Îmi place cum e aranjată, dar cel mai mult îmi place că îl face fericit pe nea Gheorghe. Să-i dea Dumnezeu sănătate!”. Steliana, poştăriţa, şi Beatris se bucură şi ele de bucuria omului care le-a ajutat la greu. Oamenilor buni li se întâmplă lucruri bune. Lumea este din nou în ordine.

Ce nu e în ordine e comunitatea din Bolovani şi nu numai. Miile de comunități din România pentru care sutele de mii de nea Gheorghe nu există. 

Problema asta n-au cum s-o rezolve autorităţile. Nici Marius Simionică, echipa lui de voluntari şi cei 1.100 de donatori. Ei doar au construit o casă.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro