„Încă am putea avea un vaccin până la sfârşitul anului, începutul anului viitor”, a declarat directorul general al companiei, Pascal Soriot, în cadrul unei conferinţe desfăşurată online, găzduită de grupul media Tortoise, şi potrivit comentariilor confirmate de un purtător de cuvânt al AstraZeneca.

Soriot a explicat, însă, că decizia de a relua studiile clinice nu revine grupului său, ci unui comitet de experţi independenţi.

În cadrul conferinţei, directorul francez a reiterat că o astfel de pauză în studiile clinice nu este anormală, însă a avut mai multă rezonanţă având în vedere interesul manifestat faţă de acest vaccin, considerat unul dintre cele mai promiţătoare la nivel mondial.

Decizia suspendării studiilor clinice a fost luată după declanşarea unei ”boli potenţial inexplicabile”, posibil un efect secundar grav, la un participant la studiu, din Marea Britanie.

Teste făcute pe zeci de mii de voluntari

Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, unul dintre proiectele occidentale cele mai avansate, este testat pe zeci de mii de voluntari din Regatul Unit, Brazilia, Africa de Sud şi, din 31 august, Statele Unite, în cadrul celei de-a treia şi ultima fază a testelor clinice, pentru verificarea siguranţei şi eficacităţii.

Ad placeholder
Elena Băsescu, reacție după ce fostul ministru Daniel Funeriu a lansat zvonul că aceasta va fi pe listele PMP la parlamentare. “Dacă va candida, o vom susține”, anunță un lider local
Recomandări
Elena Băsescu, reacție după ce fostul ministru Daniel Funeriu a lansat zvonul că aceasta va fi pe listele PMP la parlamentare. “Dacă va candida, o vom susține”, anunță un lider local

În cea mai recentă actualizare a datelor, publicată miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) enumeră 35 de ”vaccinuri candidat” evaluate în prezent în cadrul studiilor clinice desfăşurate pe subiecţi umani la nivel mondial. Nouă dintre acestea se află deja în etapa finală sau sunt pe cale să intre în acest stadiu.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) estimează că ”ar putea dura cel puţin până la începutul anului 2021 ca un vaccin contra COVID-19 să fie gata pentru aprobare şi disponibil în cantităţi suficiente” pentru utilizare la nivel mondial.

Foto: EPA

Citeşte şi:

Noul coronavirus, mai contagios la animalele de companie decât se credea. Aproape 15% dintre pisicile din Wuhan s-au infectat de la oameni

Speriată că s-a infectat cu COVID-19, o profesoară din Italia s-a sinucis, înainte să primească rezultatul testului

De ce teribilii criminali Yakuza sunt jupuiți de piele când mor » Care e testul incredibil de admitere și de ce se taie degetul mic
PARTENERI - GSP.RO
De ce teribilii criminali Yakuza sunt jupuiți de piele când mor » Care e testul incredibil de admitere și de ce se taie degetul mic
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
Horoscop 30 septembrie 2020. Săgetătorii sunt într-un moment foarte important pentru dezvoltarea lor
HOROSCOP
Horoscop 30 septembrie 2020. Săgetătorii sunt într-un moment foarte important pentru dezvoltarea lor
Ari Pokka, director de școală în Finlanda: „Într-o școală căreia îi pasă de copii, un vizitator nu va fi întâmpinat de director cu pâine și sare, ci de elevi”
Scoala9.ro
Ari Pokka, director de școală în Finlanda: „Într-o școală căreia îi pasă de copii, un vizitator nu va fi întâmpinat de director cu pâine și sare, ci de elevi”
EXCLUSIV! Lovitură de teatru. Primul om care pleacă din echipa Gabrielei Firea. Prima reacţie
Telekomsport
EXCLUSIV! Lovitură de teatru. Primul om care pleacă din echipa Gabrielei Firea. Prima reacţie