Printre oportunitatile pe care ti le confera statutul de vedeta masculina se numara si „recrutatul” de domnisoare, care, indiferent de meseria si pregatirea lor, sunt dornice de o „cunostinta indeaproape” in randul VIP-urilor. Dupa cum releva sondajul pe care l-am facut in randul catorva persoane care sunt recunoscute oricand pe strada, „ai nostri ca brazii” au facut cunostinta cu barmanite, doctorite si chiar miliardare. Cat despre numarul persoanelor care au trecut prin patul mai jos-numitilor, sunt cativa care isi amintesc foarte bine.
Catalin Botezatu: „A, iar o sa spuna lumea ca tot eu sunt barbatul care a avut cele mai multe femei. Daca este sa pun la socoteala doar acele femei care au contat pentru mine si cu care am avut relatii serioase – chiar daca au durat o luna sau un an – au fost vreo 15-20. Insa aventuri am avut peste 100. Cand am fost in Cuba am avut femeia si noaptea. Si am stat acolo trei saptamani. La fel a fost si cand am fost in Thailanda si in Republica Dominicana. Si nu am stat mai putin de zece zile… Un total ar depasi suta de femei. Am avut turcoaice, libaneze, americance, italience, frantuzoaice, cubaneze, brazilience, rusoaice, cehoaice, daneze, grecoaice… Dar cele mai multe au fost moldovence. In general, femeile mai putin frumoase au fost mai bune la pat. Iar ca joburi, meseriase sunt balerinele si manechinele. Roscatele sunt preferatele mele…”.
Dan Negru. Desi se tot barfeste, pe la colturi, cum ca prin patul lui au trecut sute de muieri, conform declaratiei lui, lucrurile nu stau deloc asa: „Pentru cititorii mai pudici as putea spune ca au fost doar doua femei, care mi-au ramas in suflet. Insa amatorilor de senzatii tari le spun ca am iubit 20 de femei si, cum sunt nationalist din fire, majoritatea au fost romance. Totusi, din curiozitate, am fost cu o rusoaica si cu o unguroaica. Dupa cum vedeti, am trecut putin granita, ca sa vad daca vecinele sunt mai iubarete. Nu este deloc asa, dragostea e cam la fel, indiferent de nationalitate, caci, la urma-urmei, inima bate in acelasi ritm cand iubesti. Si, tot din simpla curiozitate, am intrat de curand intr-un bordel de lux, in Amsterdam. Insa acolo pretul unei partide de sex cu nabadai era mult prea piperat pentru mine, asa ca am renuntat”.
Vali Craciunescu (Spitalul de Urgenta): „Mamaaa… In urma cu cinci ani am avut o prietena de profesie politist. „Doar” 15 ani de antrenamente in kyokushinkay. Imi era frica de fiecare gest al ei si nu am ridicat niciodata vocea la ea. Si cand isi exterioriza glumele ma lovea „prieteneste”. Odata a vrut sa-mi arate cum imi poate rupe mana si a fost cat pe ce”. Vali considera ca nu are loc langa Don Juan, deoarece a fost un tip cuminte cu „putine” domnisoare trecute prin patul lui.
Radu Ille (Etno). In viata simpaticului fost miner, care anul trecut a reusit sa aiba cele mai multe concerte in randul trupelor romanesti, lucrurile stau foarte clar. „Am avut sase relatii serioase. Primele trei in orasul in care m-am nascut, Baia Mare. Prima era gimnasta, a doua dansatoare si a treia manechin. Urmatoarele doua au fost in inima minerimii, la Targu Jiu, ambele fiind angajate in domeniul exploatarii miniere, insa la birouri. Deocamdata, prima (fosta) relatie, de cand sunt in Bucuresti, am avut-o cu o doctorita. Simplu si clar, nu?”.
Costin Marculescu: In cariera sa de „banderas” cu lipici la femei, caci zvonurile mondene i-au creat un mit in acest istovitor domeniu, actorul Costin Marculescu s-a confruntat cu „nu mai tin minte cat de „multe” au fost”, dupa cum spune chiar el. Atent in a le alege, dupa criterii numai de el stiute, Costin s-a incadrat intre femei din cele mai diverse categorii sociale: de la ospatarita la multimilionara. Aceasta din urma era cu 14 ani mai mare decat junele ei.
Vali Barbulescu, VJ la MCM, e cunoscut ca barbat cu mare trecere la femei. El este, totodata, si un tip care nu si-a ascuns niciodata viata sexuala in fata presei, dezvaluind la un moment dat si numele domnisoarelor care au ajuns in pat cu el. „Nici nu mai stiu cate femei am avut… zeci. Peste 50 si aproape de 80. Dar tu scrie ca am avut in jur de 69 de femei. Pana anul trecut, cand imi facusem o socoteala, iesisera vreo 68. De atunci si pana acum am mai avut destule… Ma atrag extremele. Imi plac vampele, curvele perverse care se uita la tine mancandu-te din priviri, dar si cele care au o privire si o fata angelica si pe care ti-e teama sa le atingi ca nu cumva sa se sparga. Insa de la acestea am avut cele mai mari surprize la pat. Cel mai mult ma excita doua bisexuale si sa fie ambele in pat cu mine. Mi se pare combinatia cea mai reusita. Cat priveste nationalitatea, am avut, in afara de romance, o bulgaroaica, o rusoaica, doua mulatre, vreo patru unguroaice, o suedeza… As vrea sa incerc si cu o asiatica, gen Lucy Liu, insa nu am cunoscut nici una. La bordel nu am fost”.
Adi de la Valcea: „In prima zi dupa ce m-am casatorit primul lucru pe care l-a facut sotia mea a fost sa rupa in mii de bucati lista pe care am apucat sa notez „cateva” nume de doamne si domnisoare cu care am ” colaborat” la saltea si nu numai. Cred ca au fost peste 300 de nume. Daca ma gandesc, primele pagini erau ingalbenite si rupte de vreme. Am flirtat cu milionare (pe vremuri), vanzatoare, dar dintotdeauna am avut priza la dansatoare. As fi putut sa-mi fac propriul ansambu de dansatoare daca acestea se suportau reciproc”.
Dorin (Valahia): „N-am decat 24 de ani si nu ma laud cu mai mult de 10 femei pe care sa le fi indragit. Si toate au fost constantence de-ale mele, caci doar astea imi plac. N-am facut niciodata dragoste cu vreo fanita de-a noastra, pentru ca e bine sa nu amesteci lucrurile. Sunt cateva fete care au avut talentul sa-mi transforme o noapte plictisitoare in momente de neuitat si pentru asta le multumesc. Am facut sex la petreceri si nu de multe ori au intrat peste mine in dormitor musafirii. Am facut amor si in masina parintilor, dar si in a mea, pe drumuri laturalnice. Imi place si in lift, dar in blocul lor, nu in al meu, ca sa nu ma surprinda vecinii. As fi incantat sa ma clasez pe ultimul loc in topul vostru privind numarul femeilor, caci macar asa par barbat serios si imi mai creste cota”.
Eugen Mihaescu (Krypton): Compozitor si chitarist, batranul grupului Krypton se numara printre putinii care au avut parte doar de doamne si domnisoare ce se invart in muzica. Insa renumele sau este rotunjit si invidiat de colegii de breasla fara ca acesta sa capete vreodata un atribut precum „curvar”. Intrebat cam cate doamne de renume a cunoscut bine, Eugen ne-a raspuns asemenea bunicilor: „Ha, ha, haaaa…”.
Fuego: „Pe mine m-ati gasit sa va vorbesc de gagici, cand toata adolescenta am fost baiatul mamei? Cred ca sunt ultimul cavaler dintre barbati. Am avut putine iubite si am tinut nebuneste la fiecare. N-am tradat niciodata, jur. Cat despre meseriile lor, am avut parte inclusiv de o doamna profesoara de limba engleza. Noroc cu ea ca mai ganguream seara pe graiul lui Shakespeare. De parca eram in filme americane”.
Mihai Sturzu (Hi-Q): „Am avut o bafta in viata, de n-o doresc nimanui. In ciuda faptului ca am fost preferatul tuturor fetelor deoarece eram glumetul gastii, de fiecare data cand ma apropiam de cineva ma loveam de expresia: „E pacat sa facem asa ceva pentru ca nu vom mai fi prieteni. Nu e mai bine sa ramanem prieteni buni?”. Si ramaneam acelasi nefericit simpatic si preferat al fetelor. In urma cu cinci ani am reusit sa pacalesc o frumoasa „tipa” si de atunci am ramas impreuna cu ea. In rest, am fost megasupercuminte; m-am indragostit de o profesoara de limba engleza la Brasov, in facultate. In schimb ea nu s-a indragostit de mine”.
Justinian Radu e o fire energica si excesiv de curtenitoare si ne-a fost cam greu sa-i dam crezare cand ne-a zis ca a „avut” doar 15 femei: „Cu siguranta n-au fost mai multe, chiar daca stau si ma gandesc mai bine. In general, nu numarul lor conteaza, ci daca ai avut ce invata de la ele, ori ai pierdut timpul degeaba. Prefer sa fac dragoste cu o intelectuala, cu o tipa isteata, pentru a avea ce vorbi cu ea in „pauze”. Nu am trecut niciodata pragul unei case de toleranta, dar, probabil, dupa 45 de ani, cand voi ajunge un bosorog uracios si ma vor mai lasa puterile, va trebui sa trec si pe acolo. Imi place sa fac dragoste in locuri ciudate. In urma cu trei ani eram cu o tipa intr-o masina, la ora 6.00, in parcarea Salii Palatului, dar dupa ce au vuit ziarele, m-am cumintit”.
Bogdan Negroiu (El Negro): „Pana la 26 de ani, n-am pierdut vremea in zadar. La un moment dat notam pe un carnetel numele iubitelor, ajunsesem pe la nr. 95, dar asta se intampla mai de mult si de atunci le-am cam pierdut sirul. In general prefer brunetele si nu tin mortis sa fie romance. Ca dovada, am fost chiar si cu o negresa. Imi place sa fac dragoste in locuri publice, ca de pilda in parc, rezemat de copac”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.