„Eu nu cred că România va fi afectată de această condiţionare, nu am motive să cred aşa ceva, chiar dacă în politica internă apar contradicţii, contondenţe, chiar şi acuzaţii între actorii politici şi foarte multă lume, printre care şi eu, este nemulţumită de cum s-a lucrat, de exemplu, pe legile Justiţiei. În ansamblu nu cred că cineva va pune la modul serios sub semnul întrebării existenţa statului de drept în România şi sper să nici nu ajungem vreodată acolo, să se pună sub semnul întrebării statul de drept în România. Ar fi o catastrofă”, a spus Iohannis, cu privire la propunerea Comisiei Europene de restrângere a accesului la fondurile UE pentru ţările membre care încalcă statul de drept, conform proiectului de buget comunitar pentru perioada 2021 – 2027.

Președintele a arătat că nu a discutat pe această temă cu omologii săi bulgar, Rumen Radev, şi austriac, Alexander Van der Bellen, în cadrul întâlnirii trilaterale avute la Ruse.

„Nu cred că vine ca o surpriză pentru nimeni, această discuţie se poartă de foarte multă vreme să se introducă statul de drept ca şi criteriu. Mai este mult de lucru până când se cuantifică aceste criterii, fiindcă în definitiv ne dorim să avem proceduri foarte transparente şi uşor de urmărit, dar cred că este un pas important şi care trebuie făcut”, a mai spus şeful statului.

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker  a propus “restrângerea accesului la fondurile UE” pentru ţările membre care încalcă statul de drept, conform proiectului de buget comunitar pentru perioada 2021-2027.

Propunem un nou mecanism care va permite protejarea bugetului în funcţie de riscurile legate de deficienţe ale statului de drept“, a explicat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în Parlamentul European.

“Este vorba de un mecanism cu aplicare generală, deoarece nu vizează anumite state membre”, a spus el.

Astfel, Comisia Europeană ar putea lega alocarea fondurilor europene de legile justiției, odată cu prezentarea proiectului de buget pentru exerciţiul bugetar 2021-2027.

Citește și: Dosarul “microfonul de la Carmen Dan” a fost clasat. Dispozitivul ar fi fost plasat chiar de cel chemat să verifice – surse

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.