Socrii şefului statului, Aurora (80 de ani) şi Gheorghe Andruşcă (90 de ani), din cartierul sucevean Burdujeni, s-au pregătit deja pentru Sfintele Sărbători Pascale. Ei au fost ajutaţi să prepare pasca şi ouăle încondeiate de sora mai mică a Mariei Băsescu, Stela (42 de ani).

Aurora şi Gheorghe Andruşcă îi aşteaptă nerăbdători cu pască, ouă şi cozonac pe fiica şi pe ginerele lor, Traian Băsescu, pentru a petrece Paştele împreună. “La noi este o tradiţie să pregătim o masă cu multe bucate de Paşte. Îi aşteptăm pe Traian şi Maria oricând, nu doar de Sărbători. Ne dorim ca iepuraşul să-i aducă ginerelui nostru încă un mandat de preşedinte”, ne-a spus Aurora Andruşcă.

3978-140458-fam.jpg

3978-140459-udrea.jpgUdrea ascultă slujba la malul mării

Ministrul Turismului, Elena Udrea (foto), se va afla în noaptea de Înviere la malul Mării Negre, unde alături de mii de turişti va lua Sfânta Lumină, adusă chiar de la Ierusalim. Udrea, alături de soţul ei, Dorin Cocoş, va asista, după slujbă, la concertul extraordinar al lui Goran Bregovici.3978-140460-boc.jpg

 Boc petrece cu familia, la Cluj

Premierul Emil Boc (foto) îşi va petrece Sfintele Sărbători de Paşte alături de soţie şi cele două fiice ale sale, la Cluj. Duminică, şeful Executivului îşi va vizita şi părinţii, în satul natal Răchiţele, judeţul Cluj. 

3978-140461-geoana.jpgGeoană se duce la mânăstire

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană (foto), împreună cu familia, se va duce să ia Sfânta Lumină la Mânăstirea Lainici, din judeţul Vâlcea. Geoană a acceptat invitaţia subalternilor săi din PSD de a fi alături de ei de Sărbătoarea Naşterii Domnului.

Familia regală, la Iaşi

Familia regală va petrece Sărbătorile de Paşte la Iaşi. Regele Mihai, Regina Ana, Principele Radu şi Principesa Margareta sunt aşteptaţi mâine seară la slujba de Înviere, care va avea loc la Catedrala Mitropolitană. Ceremonia religioasă va fi oficiată de IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. (Valentina Adam)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.