„Multiplele dificultăți financiare și operaționale, generate de pandemia COVID-19 s-au făcut simțite într-o manieră severă la nivelul tuturor companiilor aeriene, însă cu și mai mare intensitate de către companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supraviețuire”, a transmis compania aeriană într-un comunicat.
Blue Air a precizat că „face tot posibilul pentru a își relua operațiunile de zbor” și că are discuții cu investitori, creditori, dar și cu Guvernul României pentru a-și reface situația financiară precară.
Compania aeriană low-cost nu a mai avansat însă niciun termen de reluare a zborurilor, invocând „complexitatea acestui proces”.
„Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunț imediat după finalizarea discuțiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou”, se arată în comunicat.
Pe 6 septembrie, Blue Air a informat că suspendă zborurile, până pe 12 septembrie, din cauza situației financiare precare, cauzată de poprirea conturilor de către Ministerul Mediului prin Administrația Fondurilor de Mediu. Pe 9 septembrie, compania aeriană a anunțat că „își propune să reia zborurile din 10 octombrie”, iar pasagerii păgubiți își vor recupera banii doar în anumite condiții.
Blue Air a avertizat Guvernul încă din 2021 că are o situație dificilă
Libertatea a arătat cu documente, pe 13 septembrie, că, în august 2021, compania aeriană low-cost a transmis o adresă către Ministerul Transporturilor, condus atunci de Cătălin Drulă, dar și către fostul premier Florin Cîțu, prin care i-a înștiințat că pandemia de COVID și intensificarea restricțiilor de circulație „au accelerat semnificativ deteriorarea poziției financiare a companiei”.
Blue Air a anunțat atunci Guvernul că „fără o infuzie rapidă de fonduri de minimum 54 de milioane de euro”, compania nu va mai rezista.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro