În prezent, transmite Blue Air, într-un comunicat, pasagerii afectați pot cere „reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziționat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor noștri) sau rambursarea biletelor achiziționate”.

Dar, nu este clar când va fi rambursat biletul achiziționat, cum nici când vor fi reprogramate călătoriile, zborurile fiind amânate oficial până pe 10 octombrie.

În același comunicat, transmis joi, 15 septembrie, Blue Air subliniază și că banii vor fi returnați călătorilor afectați, dacă compania va fi cumpărată de alți acționari.

Aproximativ 230.000 de pasageri au fost afectați de anularea zborurilor Blue Air, ceea ce reprezintă aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie, conform datelor anunțate de companie.

Blue Air cere „sprijin din partea tuturor partenerilor comerciali, dar și al tuturor instituțiilor publice și autorităților din România” pentru reluarea zborurilor.

Blue Air menționează și că până acum a primit sprijin din partea mai multor aeroporturi din străinătate, printre care cele din Italia, Israel, Spania, Marea Britanie, precum și de la furnizorii de combustibil, pentru reluarea zborurilor, ”sub condiția plății în avans a serviciilor oferite”, adăugând că mizează pe același sprijin din partea aeroporturilor din România.

REPORTAJ. Medic de familie la 65 de ani, cu cel mai în vârstă pacient, 94 de ani. În Tulcea, o treime dintre posturile din cabinete sunt ocupate de pensionari
Recomandări
REPORTAJ. Medic de familie la 65 de ani, cu cel mai în vârstă pacient, 94 de ani. În Tulcea, o treime dintre posturile din cabinete sunt ocupate de pensionari

Blue Air a anunțat pe 6 septembrie că toate zborurile operate din România au fost suspendate și că măsura este valabilă până pe 12 septembrie, din cauza unei popriri asupra tuturor conturilor. Decizia a provocat haos pe aeroportul Otopeni. Compania are peste 28 de milioane de lei datorie la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Pe 7 septembrie, AFM a anunțat că a suspendat poprirea conturilor și că a stabilit eșalonarea datoriei la stat pe 12 luni.

Între timp, Blue Air a anunțat că „își propune să reia zborurile din 10 octombrie”, pentru că acum nu dispune de fondurile necesare pentru a plăti combustibilul și celelalte cheltuieli operaționale.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Playtech.ro
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
Observatornews.ro
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
Știrileprotv.ro
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
De ce e bine să pui această legumă în mai multe locuri din bucătărie. Trucul te va scăpa de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce e bine să pui această legumă în mai multe locuri din bucătărie. Trucul te va scăpa de o mare problemă
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Orangesport.ro
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday