Şi totuşi Boc nu numai că s-a temut, dar s-a şi panicat, iar echipa sa a făcut o criză de isterie, mai ales cu gândul şi, ieri, cu ochiul la zeci de mii de manifestanţi veniţi din toată ţara. Guvernul a gafat inadmisibil, impunând sau tolerând acţiuni menite să-i blocheze pe drum pe protestatari sau, ajunşi la Bucureşti, să le insufle teama de represiuni sălbatice, unele de tragică amintire. Stoparea abuzivă a autocarelor, ameninţarea cu concedierea sindicaliştilor, alertarea maximă a unităţilor M.A.I. (Ponta susţinea că şi distribuirea muniţiei de război), până şi înţesarea holurilor Parlamentului cu agenţi agresivi – toate astea nu înseamnă decât panică şi reflexe din urmă cu 20 de ani.

Cum-necum, Cabinetul a rămas deocamdată în funcţie. Pentru cât timp? Tot nu oferă soluţii viabile românilor ajunşi la limita răbdării şi a rezistenţei fizice. Nu prin ameninţări şi ostentarea mijloacelor de represiune va putea Boc rămâne la Victoria. Procedural însă, şi democratic, urmează dezbaterea Bugetului pe 2011, de o asprime insuportabilă, alcătuit sub dictarea FMI. Respingerea Bugetului în Parlament ar echivala cu o cenzură şi ar însemna căderea Guvernului. Iarna abia începe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.