Prin comparație, în 2019, agenții au reușit să vândă doar o singură astfel de proprietate.
Aceste proprietăți se cheamă în jargonul imobiliar englezesc „proprietăți Downton Abbey”, pentru că arată similar cu acele castele în care s-a filmat cunoscutul serial, dar își găseau cu mare greutate un cumpărător.
Dar cum starea de urgență i-a închis în case pe britanici, cei cu foarte mulți bani au căutat proprietăți în care izolarea să fie mai plăcută. Așa că au investit într-o proprietate care să le ofere o viață în stilul Downton Abbey, cu majordomi, bucătari, menajere și grădinari.
Până acum, oamenii cu bani preferau opulența apartamentelor din zgârie-nori, proprietățile de pe insule exotice sau iahturile de lux.
Peste 15 milioane de lire sterline pentru un mic palat
Savills, una dintre agențiile imobiliare care are un portofoliu de 320 de conace și mici palate, a reușit să vândă anul acesta 21 dintre ele. Și la prețuri chiar mai mari decât înainte, fiindcă a avut cerere.
Crispin Holborow, unul dintre angajații companiei de imobiliare, a spus că n-a mai avut niciodată un an așa aglomerat în cei 34 de carieră. S-a confruntat cu o „avalanșă de oameni care își căutau versiunea lor de Downton Abbey”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a16dfffc3bcdc23e15ad6a8f0bd7e31d.jpg)
„Cei foarte bogați se gândeau de mult timp să cumpere un loc de la țară și să facă ceva legat de mediu, dar starea de urgență i-a impulsionat să cumpere pe bune”, a spus agentul pentru The Guardian.
Până acum, două proprietăți scoase la vânzare la un preț de peste 15 milioane de lire au fost ofertate. Iar un astfel de preț vine cu multe la pachet: piscină, teren de tenis, garaje pentru mai multe mașini și se poate adăuga orice altceva dorește viitorul proprietar.
Potrivit agentului imobiliar, oamenilor cu un statut financiar foarte bun, care până anul acesta aveau vieți extrem de încărcate, le-a priit perioada în care au petrecut timp în familie.
„Oamenii își dau seama că și-au ignorat copiii și că nu vor să rămână în memoria lor niște ticăloși fără inimă”.
Oferte pentru astfel de locuințe au venit și de la cupluri de americani, de anglo-americani, dar și din Orientul Mijlociu, China sau Europa continentală.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2967e55ff56d94be943bd60f0e9e638b.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_edfd4e570148ec4d98f5f5c269d8a276.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1361ab9b167672c8b0b17525da79b641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a58529d3577ec0d31db85dea8878ce39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_f5296f63b4d70d22f745d3c185cec54d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e0d3caec7bc2ca05e732c6cef3f31aef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_3f5046611fc619c9c044817d74ac9489.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e150f563db80706f8516db5b71837a08.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.