Boureanu a fost transferat la penitenciarul Rahova

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Tribunalul București a decis, la 26 iulie, ca fostul deputat Cristian Boureanu să rămînă în arest preventiv, hotărîrea fiind definitivă. Instanța a admis astfel contestația procurorilor la decizia pe care o luase instanța de fond, ca Boureanu să fie judecat sub control judiciar,  în dosarul în care este acuzat de ultraj, pentru că a lovit un polițist, Boureanu le cerse judecătorilor să respingă contestația procurorilor, chiar dacă a recunoscut că, judecând după probele de la dosar, și el s-ar fi arestat.

Cristian Boureanu a vrut să-l înjosească pe poliţist, nu doar să îl agreseze, având în vedere zona corpului care a fost vizată în momentul lovirii, el dând dovadă de „un dispreţ surprinzător”, arată judecătorii de la Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei de prelungirea a arestării preventive.

„Faptul că la momentul celei de-a doua opriri în trafic, intimatul-inculpat, refuzând să se supună solicitărilor adresate în condiţiile legii de către persoana vătămată, a ajuns să o agreseze în mod repetat pe aceasta, a doua agresiune fiind desfăşurată în prezenţa a numeroşi reprezentanţi ai autorităţii statului, conştientizând că acţiunea sa este înregistrată, atestă o deosebită îndrăzneală şi un dispreţ surprinzător, nu doar pentru integritatea fizică a altei persoane, ci, şi mai grav, pentru ceea ce acea persoană reprezenta-autoritatea statului, deşi intimatul-inculpat invocă în mod repetat că are experienţă în ceea ce priveşte relaţia cu organele statului şi, în special, cu poliţia. Grav este şi faptul că a doua lovitură pe care se presupune că intimatul-inculpat i-a aplicat-o persoanei vătămate, având în vedere zona corpului care a fost vizată, era destinată nu doar să provoace victimei o suferinţă fizică puternică, dar şi să o înjosească”, explică judecătoarea Anca Saru, de la Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei.

Conform sursei citate, în ceea ce priveşte existenţa unei provocări din provocări din partea poliţiştilor, instanţa arată cu nu poate fi vorba despre aşa ceva, mai ales că Boureanu este cel care a recurs la gesturi şi cuvinte jignitoare la adresa organelor de poliţie.

Faptele de care este acuzat Boureanu au avut loc în 9 iunie, în jurul orei 01.30, după ce mașina în care se afla fostul deputat, pe scaunul din dreapta șoferului, a fost oprită de un echipaj de la Brigada Rutrieră a Capitalei pentru control în zona Piața Charles de Gaulle. Un polițist a cerut documentele de identitate, moment în care Boureanu a început să îl amenințe, apoi i-a prins degetele mâinii drepte la portiera maşinii, i-a răsucit mâna stânga, i-a rupt cămașa uniformei de serviciu și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală. (Vezi AICI filmul scandalului care a dus la arestarea lui Boureanu).Iubita lui Boureanu este acuzată că a mințit când a fost audiată ca martor de procurori, în 9 iunie și 6 iulie, încercând astfel să îl ajute pe fostul deputat. Procurorii susțin că declarația pe care iubita lui Boureanu a dat-o în 6 iulie este în contradicție cu declarația anterioară și cu probatoriul administrat în cauză.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Centrala Termoelectrică Mintia a livrat primul megawatt-oră de energie electrică în rețea după o pauză de cinci ani. Sursă foto: Facebook /Virgil Popescu.
11:20
Mintia a livrat primul megawatt-oră în sistemul național, după o pauză de 5 ani. Centrala va depăși puterea celor două reactoare de la Cernavodă
Sam Dorian Schwartz, patronul Romgermed. Foto Facebook
11:00
Cum să fii milionar în sistemul sanitar. Procurorii DNA l-au iertat pe patronul Romgermed de un prejudiciu de 3 milioane de euro, produs Spitalului Sf. Ioan din București
MONDEN
Ramona Olaru în rochie roz
ExclusivInterviu
10:45
Ramona Olaru și-a îndeplinit marele vis. Unde va apărea în curând: „Important este că am ajuns aici”
Andreea Ibacka
10:40
Cum s-a schimbat Andreea Ibacka după divorțul de Cabral. Ce spune despre etichetele puse femeilor: „Tot timpul am simțit nevoia să demonstrez că sunt și deșteaptă”
POLITIC
Radu Oprea propus pentru funcția de ministru al Apărării
10:04
Radu Oprea, propunerea lui Luca Niculescu la Apărare, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani
Luca Niculescu în sacou albastru închis
15 oct.
Când are loc votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Calendarul audierilor miniștrilor
Ultimele știri
11:50
Scandal la Acces Direct între Gabi Bădălău și Mirela Vaida. Ce acuzații îi aduce Claudiei Pătrășcanu
InterviuExclusiv
11:49
Smiley se transformă în Sergiu Nicolaescu: „Asta mă enervează și pe mine cel mai tare”
11:46
Uniunea Europeană decide azi bugetul de la Bruxelles și va discuta despre atacurile recente de lângă România și Bulgaria
11:44
Olimpia Melinte, patru roluri în același spectacol de teatru: „Unele lucruri au început să se așeze”
TRENDING
08:25
Impozitul pe care Guvernul Luca Niculescu vrea să îl scoată de la 1 ianuarie 2027
09:43
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
07:00
Justiția de familie. Cupluri soț/soție din vârful sistemului judiciar din România
15 oct.
Horoscop 16 octombrie 2026. Berbecii trebuie acum să aleagă care sunt pasiunile pe care merită să le cultive în continuare
Sam & Colby Castelul Corvinilor
11:26
Un grup de youtuberi americani a petrecut noaptea în Castelul Corvinilor și a vânat fantome: „Este de-a dreptul ireal”
Diferența dintre pașaport simplu electronic și simplu temporar - Imagine cu două paşapoarte româneşti pe o hartă
10:31
Pașaportul României de situează pe locul 20 în topul Spațiului Schengen. Țările europene pe care le depășim și unde ne situăm în topul mondial
turist-britanic-exploreaza-romania-tren-pitesti-curtea-de-arges-youtube
09:22
Un britanic a pornit pe urmele lui Vlad Țepeș cu trenul prin România și a plătit mai puțin de doi euro pe un bilet: „Nici măcar nu știu unde sunt”
Imagine cu detaliile unei hărţi topografice
08:00
Ce este orientarea în teren și cum citești o hartă topografică. Ghid simplu pentru drumeți începători
Siluete privesc un avion care aterizează pe fundalul unui apus de soare strălucitor - zboruri, vacanțe de toamnă, turism
07:54
Orașul european ales de familiile din România pentru vacanța de toamnă. Biletele de avion, cu 15% mai scumpe în 2026
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Sam Dorian Schwartz, patronul Romgermed. Foto Facebook
11:00
Cum să fii milionar în sistemul sanitar. Procurorii DNA l-au iertat pe patronul Romgermed de un prejudiciu de 3 milioane de euro, produs Spitalului Sf. Ioan din București
Depozitarul Central al BVB a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii au vizualizat date personale, CNP-uri și conturi IBAN. Foto: Hepta
10:42
Atac cibernetic major la Bursa București: ce trebuie să facă investitorii și ceilalți utilizatori
Nicușor Dan, președintele României. Sursă foto: Dumitru Angelescu / Libertatea.
10:21
Președintele Nicușor Dan cere reexaminarea legii care incriminează căsătoriile forțate ale minorilor: cele 4 motive
uzina-dacia-mioveni
09:53
Producția zilnică la Uzina Dacia de la Mioveni a fost redusă la 1.000 de mașini, dar Guvernul pregătește un plan de salvare
reciclare-parc
11:37
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
09:45
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
09:04
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!
Fermier care traverseaza un camp
15 oct.
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?