„După ani de zile de când problema mizeriei lăsate de păsări în Cişmigiu a rămas fără rezolvare, testăm soluţii pentru a alunga păsările din parc. În cadrul studiului «Ciorile din Grădina Cişmigiu. Vecini cu aripi», proiect câştigător în cadrul secţiunii de bugetare participativă, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a desfăşurat o acţiune cu caracter experimental”, a transmis Tomescu pe pagina sa de Facebook.

Astfel, cu ajutorul păsărilor de pradă, autoritățile locale vor să verifice „eficienţa metodelor de izgonire a păsărilor care murdăresc aleile, băncile şi locurile”, a precizat Tomescu.

El a menţionat că zona parcului a fost survolată de păsări răpitoare antrenate de specialişti să sperie şi să gonească populaţia de păsări din Cișmigiu.

„Vreau să mă asigur că oamenii îşi pot petrece timpul liber într-un parc civilizat, în care să se poată bucura şi de natură, dar şi de curăţenia pe care o aşteaptă”, a transmis Tomescu.

Ulii erete au fost aduse în Parcul Cișmigiu pentru izgonirea ciorilor

Primul test a avut loc miercuri dimineaţă, la ora 06:00, când au fost aduse în Parcul Cişmigiu câteva păsări răpitoare din specia Parabuteo unicinctus (ulii erete care trăiesc în America de sud), notează B365. Păsările răpitoare au fost aduse de Asociația Accipiter, contractată de Administrația parcurilor din București (ALPAB).

„Astfel toată zona parcului a fost survolată de păsări răpitoare din specia Parabuteo unicinctus, antrenate de specialiști să sperie și să izgonească populația de corvide care creează probleme”, a transmis ALPAB.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ivryernest 24.11.2022, 15:17

Ce-au cu bietele ciori ? Mai bine ar reconstrui Podul Mare, care e declarat monument istoric, dar e într-o stare jalnică.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.